Pentru banii europeni, România nu trebuie să mute munţii.
D acă ciocnirile dintre susţinătorii şi adversarii proiectului Roşia Montană, cu ocazia vizitei preşedintelui în zonă, nu ar fi avut loc, atunci ele ar fi trebuit provocate. Dacă discuţia aprinsă dintre acelaşi preşedinte şi pâlcul de protestatari de la poarta Cotrocenilor nu s-ar fi produs, atunci ar fi trebuit regizată. Dacă eroarea grosolană a preşedintelui, potrivit căruia România ar fi vândut aur din rezerve pentru a plăti pensii şi salarii, nu ar fi apărut pe net exact acum, atunci ea ar fi trebuit inventată.
În acest timp, adevăratul scandal pentru guvernare şi pentru preşedintele Băsescu personal era altul: pierderea de către România a unor sume cuprinse între 1,5 şi 3 miliarde de euro, plus o serie de investiţii, ca urmare a suspendării de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon - o decizie iminentă încă din iulie. Dar revenirea în forţă a subiectului Roşia Montană pe agenda publică a pus o perdea de fum de petardă peste eşecul guvernamental.
Cum de i-a reuşit preşedintelui acest număr de maestru? Noroc porcesc? Lucrătură cinică a laboratoarelor de diversiune şi dezinformare? Nici că mai contează.
Fapt este că scandalul a fost acoperit. Başca, preşedintele mai apare şi ca apărătorul locurilor de muncă. Dar, oare, câte locuri de muncă s-ar fi putut crea în România gestionând inteligent certificatele verzi? Şi aici nu este vorba doar despre banii (mulţi!) încasaţi din vânzarea acestora. România a pierdut investitori importanţi, deoarece orice ţară care a aderat la Protocolul de la Kyoto poate investi în industria unui alt stat, cu condiţia ca surplusul de certificate să revină ţării-investitor. Puteam, deci, să ne vindem certificatele contra investiţii şi, deci, locuri de muncă!
„Politicienii s-au certat!", ne spune acum preşedintele. Înduioşăto
