Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi „creşte“ România în faţa francezilor

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 · ·

Piţurcă le-a pregătit adversarilor de mâine o formaţie a cărei medie de înălţime este superioară cu cinci centimetri celei a adversarilor. Selecţionerul României a gândit tactica pentru partida cu Franţa cu 11 jucători mai înalţi şi care se bazează mai mult pe forţă.

Piţi cunoaşte perfect valoarea adversarului pe care-l vom întâlni la inaugurarea „Arenei Naţionale". Dar, în primul rând, le ştie calităţile elevilor lui. Tehnicianul s-a convins că România nu se poate lua la trântă, din punt de vedere tehnic, cu Ribery, Nasri şi Benzema. Tocmai de aceea, le-a pregătit francezilor o formulă de echipă alcătuită din fotbalişti înalţi, pentru care duelurile fizice sunt cele care primează.

O trupă compusă din patru-cinci „Gulliveri" ar fi capabilă să stăvilească avântul ofensiv al „cocoşilor". Asta spre deosebire de primul „11" pe care l-am avut cu Luxemburg, când, în mod normal, tricolorii au trebuit să plimbe mai mult mingea. Media de înălţime a României va creşte mâine seară cu trei centimetri: 1,83 de metri. Prin comparaţie, ea a fost de 1,80, vineri seară. Săpunaru, Goian, Ovidiu Petre şi Cociş sunt tricolorii pe care Piţi îi va trimite pe teren pentru a-i intimida pe „piticii" lui Blanc.

Accent pe fazele fixe

Oaspeţii noştri vor alinia un „11" cu o medie de înălţime de 1,78 de metri, deci România va avea un avantaj de cinci centimetri, care poate conta într-o bună măsură, în special, la fazele fixe. De altfel, selecţionerul le-a cerut în mod expres jucătorilor să trateze cu maximă atenţie loviturile libere din apropierea careului advers şi cornerele, reamintindu-le că, la ultimul duel cu Franţa, la Constanţa, în 2008, tricolorii au dat un gol, după o fază la care Dorin Goian s-a folosit de înălţimea şi detenta sa.

De la ora 18.00 se poate intra pe stadion

Fanii care vor veni la meciul România - Franţa, part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 9 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 11 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°