Părinţii care se tem să îşi lase maşina pe mâinile copiilor vor avea o soluţie: vehiculul cu restricţii de viteză şi de volum la radio. Toate maşinile marca Ford vor fi dotate cu un sistem electronic care îi va obliga pe adolescenţii dornici de senzaţii tari să conducă în siguranţă. Acestea vor putea fi cumpărate de anul viitor.
Un nou sistem perfectat de inginerii Ford, care va completa dotările maşinilor companiei americane, îi va împiedica pe adolescenţii teribilişti să se întreacă pe şosele sau să-i asurzească pe ceilalţi şoferi din trafic. Elementul de siguranţă al maşinii, care a fost supranumit „modulul adolescent", intră în acţiune atunci când tânărul şofer foloseşte a doua cheie, scrie publicaţia britanică „The Daily Mail". Cunoscut oficial ca MyKey (Cheia Mea, n.r.), sistemul va putea fi programat de părinţi pentru ca maşina să meargă cu o viteză maximă cuprinsă între 72 şi 128 de kilometri pe oră.
Dacă aceasta este atinsă, se aude un sunet, iar maşina îl „avertizează" pe şofer că a atins pragul maxim şi trebuie să încetinească. Sistemul îl avertizează pe conducător şi când există pericolul să rămână fără combustibil. De asemenea, muzica nu va putea răsuna în boxe, volumul maxim al radio-playerului fiind setat la mai puţin de jumătate decât capacitatea normală a aparatului.
Un alt element de siguranţă este „asistenţa de urgenţă", care se declanşează în cazul unui accident suficient de grav, când se activează sistemul airbag. În cazul unei coliziuni, computerul de bord al maşinii va trimite un mesaj prin reţeaua de telefonie mobilă serviciilor de urgenţă. Mesajul va conţine şi locul accidentului.
Fetele, la fel de vitezomane ca băieţii
Maşina nu este destinată doar băieţilor vitezomani, ci şi fetelor. Potrivit cercetărilor făcute de compania Ford, viteza excesivă este cauza a 30% din accidentele în care au fost implica