Meşteşugarul face instrumente muzicale cu coardă şi arcuş. În cei aproape 40 de ani de experienţă, a realizat zeci de viori, viole şi violoncele. De pe vremea când era copil, Laszlo Bokos a iubit muzica şi instrumentele muzicale. Bokos este, după cum el însuşi spune, ultimul lutier din Oradea, şcolit de către maeştri de primă mână.
S-a născut la Arad, dar a crescut şi a trăit toată viaţa la Oradea, după ce, pe când avea cinci ani, familia lui s-a mutat în urbea de pe malurile Crişului Repede. „Pe la vârsta de zece ani visam să devin reparator de puşti şi arme, precum un negru bătrân pe care îl văzusem lucrând în cartierul Velenţa. Aş fi făcut mulţi bani din meseria asta pe timpul războiului din Serbia", povesteşte Bokos Laszlo. A urmat cursurile unui liceu de matematică, deşi era foarte pasionat de muzică şi de instrumentele muzicale.„Nu e nicio contradicţie. Toţi muzicienii buni ştiu matematică. Cele două merg mână în mână, fiindcă un interpret trebuie să ştie să numere ritmurile", explică apreciatul meşteşugar, invitat la nenumărate târguri de profil, din ţară şi din străinătate.
Secrete de familie
Laszlo Bokos a învăţat să cânte la vioară de la părinţi şi de la bunicii săi, care erau şefi de orchestră în Arad. „Din cauză că nu s-a investit în mine, nu am ajuns un interpret desăvârşit. Aşa că m-am orientat spre luterie, spre construcţia de instrumente muzicale cu coarde", spune orădeanul. Este mândru că ştie cum se produc sunetele, cum se nasc acestea. În plus, meşteşugarul ştie să construiască o vioară de la A la Z, de la alegerea lemnului până la lăcuire.
Citeşte mai multe despre acest subiect în noul număr al săptămânalului „Ads Oradea“, care poate fi cumpărat de la chioşcurile de ziare