Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceasornicăria, pe cale de dispariţie la Târgu-Jiu

Publicat in Adevarul, duminică 4 septembrie 2011 ·

Au rămas patru din zeci de ceasornicari câţi erau în oraşul lui Brâncuşi în urmă cu un deceniu. Vasile Sprânceană se numără printre cei care vor trage cortina peste această profesie, după 35 de ani de muncă şi mii de solicitări.

Îl găseşti uşor, în micul său atelier din magazinul Parâng din Târgu-Jiu, însă cu greu îl poţi convinge să se oprească din reparat şi să vorbească despre meseria căreia i-a dat şi un nume: „prima dragoste”. Pendule, ceasuri de mână, de perete, unele scumpe, altele cu valoare sentimentală, toate măsoară acum zgomotos trecerea timpului, după ce au trecut prin mâinile lui Vasile Sprânceană.

Oamenii vin cu încredere la „doctorul ceasurilor” de câteva decenii, care a ajuns să practice această meserie din întâmplare şi care, chiar dacă ar vrea să transmită mai departe îndeletnicirea, nu ar avea cui. „E greu să spun câte ceasuri mi-au trecut prin mână în cei peste 30 de ani de activitate, mii, zeci, sute de mii. Vin la mine oameni din justiţie, medicină, politicieni, cu ceasuri din toată gama, elveţiene, nemţeşti, dar eu îmi tratez toţi clienţii la fel. Acum, noi, ceasornicarii, ne numărăm pe degetele de la o singură mână. Mă bucur pentru mine, pentru că am multe comenzi, nu mă pot plânge de clienţi, întrucât am continuitate, dar pentru populaţie nu e bine. Nu este exclus să fie pe cale de dispariţie această meserie. Eu am fete şi au avut alte înclinaţii, nepoţulului meu nu ştiu dacă i-ar plăcea să mă urmeze, cert e că nu a venit nimeni să-mi spună că are un băiat sau o fată să-i iniţiez. Eu de aici voi ieşi la pensie, pentru că o pot numi prima dragoste, iar la lucrul pe care îl faci cu plăcere nu renunţi uşor. Dacă clientul este mulţumit, remuneraţia vine de la sine”, mărturiseşte târgujianul.

El însuşi recunoaşte că nu poţi să faci din ceasornicărit o avere, însă dă garanţia că poţi să duci din asta o viaţă liniştită. „Nu poţi să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean Claude Van Damme, reclamat la DIICOT. Acuzații grave la adresa actorului care face des vizite în România

Ziare.com acum 3 ore
Jean Claude Van Damme este acuzat de exploatarea unor persoane vulnerabile. Numele actorului este asociat cu o presupusă rețea de trafic de persoane, iar printre victime ar fi fost și minori. Starul belgian a efectuat de-a lungul timpului numeroase

Lucian Romașcanu, aviz în Parlamentul European pentru Curtea de Conturi Europene din partea României

HotNews acum o ora
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a fost de acord marți cu numirea lui Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene (CCE) din partea României, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European. Eurodep

Cine este românul care a câștigat peste 6 milioane de euro la LOTO 6/49, la extragerile de duminică

HotNews acum 2 ore
Câștigătorul premiului în valoare de 31.567.186 de lei (peste 6,34 de milioane de euro) la extragerile din 30 martie la LOTO 6/49 s-a prezentat pentru a-și ridica banii, potrivit Loteriei Române. Inistituția spune că este vorba despre un bărbat de 3

Frații Tate au plecat în Dubai cu un avion privat, după ce DIICOT le-a prelungit controlul judiciar

HotNews acum o ora
Andrew și Tristan Tate au plecat din România, marți, cu un avion privat cu destinația Dubai, au confirmat reprezentanții celor doi, citați de News.ro. Cei doi frați acuzați de viol și trafic de persoane au părăsit țara chiar în ziua în care DIICOT l

Ursul care l-a atacat pe șeful Salvamont Predeal a fost împușcat / Bărbatul va fi transferat cu avionul la Spitalul Floreasca

HotNews acum 4 ore
Autorităţile din judeţul Braşov au omorât exemplarul de urs care, duminică seară, l-a atacat pe șeful Salvamont Predeal pe o stradă din oraşul Predeal, rănindu-l grav. Animalul agresiv era o ursoaică cu doi pui, aceştia din urmă fiind relocaţi, tran

Tranzacție majoră pe piața medicală din regiune: Rețeaua de sănătate Regina Maria, cumpărată de un grup finlandez cu 115 ani vechime în domeniul medical

HotNews acum 4 ore
Mehiläinen Group, cel mai mare furnizor privat de sănătate din Finlanda, cu o istorie de peste 115 ani în domeniul medical, a cumpărat 100% din acțiunile REGINA MARIA și MediGroup de la fondul de investiții Mid Europa, cea mai mare tranzacție de pe

Titluri de stat Fidelis aprilie 2025 | Dobânzile scad din nou

Wall-Street.ro acum 3 ore
Oferta de titluri de stat Fidelis aferentă lunii aprilie începe vineri, 4 aprilie, și se va încheia vineri, 11 aprilie, a anunțat Ministerul Finantelor. Dobânzile la această nouă emisiune de titluri de stat sunt în ușoară scădere, dar există anumite

China anunță că va colabora cu Rusia pentru a contribui la cauza „păcii” în Ucraina

Adevarul acum 41 minute
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat, marți, 1 aprilie, că țara sa este pregătită să joace un „rol constructiv” pentru încheierea conflictului din Ucraina, sprijinind în acelaşi timp Moscova în apărarea „intereselor" sale.

Bilanţul cutremurului din Myanmar depăşeşte 2.700 de morţi / O femeie a fost salvată de sub dărâmături după 91 de ore

G4Media acum 57 minute
Bilanţul cutremurului din Myanmar a crescut la 2.719 morţi, a anunţat junta militară marţi, la patru zile după producerea puternicului seism care a lovit ţara, transmite agenţia DPA, preluată de Agerpres. Liderul juntei, Min Aung Hlaing, a subliniat

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025

Libertatea acum 4 ore
Prognoza meteo pentru miercuri, 2 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Vremea

București
acum

15°
mar.

8°/15°
mie.

10°/17°
joi

8°/10°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

8°/11°
joi

7°/8°
vin.

8°/12°
Constanta
acum

10°
mar.

6°/12°
mie.

9°/12°
joi

9°/12°
vin.

6°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

7°/16°
mie.

6°/13°
joi

5°/13°
vin.

7°/13°
Timisoara
acum

17°
mar.

7°/17°
mie.

7°/16°
joi

5°/15°
vin.

6°/15°