Winston Coe a fost portarul celor de la Barracas Athletic pentru trei match-uri. Pe vremea football-ului jucat de gentlemani a contat că nu avea un braţ?
“Şi restul, unde e restul?”, vine întrebarea antrenorului. “Care restul?” “Domnilor, cu toată stima, vă reamintesc că pentru a intra pe teren e nevoie de 11 jucători!” “Domnule, dacă nu cumva aveţi ironii matinale în program, vă precizăm, din nou, că ăştia sîntem toţi!”
Dialogul se poartă în mijloc de august 1906, undeva în Argentina. Futbolul e, deocamdată, football, jugadorii sunt footballers, un partido e un match, echipierii sînt nişte englezoi cu musteţi uriaşe, cu niscaiva burtică şi tuleie cernite. Zorii fotbalului. River şi Boca au apărut, dar nu-s, încă, miez.
Barracas Athletic a promovat. Are duel cu Estudiantes de Buenos Aires şi ei nu-s decît opt. Un fel de masor şi un băiat bun la toate devin jucători pe loc, dar tot le mai trebuie unu. Şi e chiar portarul! “Un arquero, necesitamos un arquero!”, zice tehnicianul. Din linişte, din linişte se aude. “O mînă de ajutor, vă dau! Două, ştiţi, mi-e imposibil!”
Goalkeeper din perfidul Albion
A vorbit Winston Coe. Tatăl său, ofiţer de carieră, prieten la toartă cu Guillermo Brown, primul amiral al flotei argentiniene. Veniseră din perfidul Albion cu vreo juma’ de secol în urmă. Pusese bazele celor de la Belgrano, trecuse pe la Alumni, trupe cu ştaif, apoi fondase Barracas Athletic. În acte apărea ca delegat, dar evolua şi ca “back” dreapta. Jose Buruca Laforia, vedeta din poartă, plecase. Înlocuitorul său nu ajunsese la teren, aşa că soluţia era Coe! Gata! Găsiseră portar! Scuze, o mică precizare! În urma unui accident de gater, Winston rămăsese fără mîna stîngă. Din umăr!!!
A apărat foarte multe shouturi!
S-a echipat! S-a prezentat de minune! “Foarte multe shouturi a apărat ciungul Coe. Modul său de a frîna mingea,
