Printre blocurile de „sorginte” comunistă, cavalerii în armuri şi domniţele cu rochii lungi, de mătăsuri şi brocarturi, păreau fantome ale unui timp apus, care părăsiseră, vremelnic, zidurile Cetăţii Făgăraşului.
În mijlocul oraşului, în apropierea vestigiilor străvechi, trubadurii cântau imnuri medievale de dragoste, în vreme ce cavalerii se pregăteau de turnir. Şi a fost o nouă competiţie, cu noi câştigători, căci făgărăşenii n-au avut parte decât de o nouă etapă din Turnirul Cetăţilor (ţinut pe la jumătatea lui Gustar la Bran, cu urmare, la toamnă, la Râşnov şi Braşov... căci Ardealul e plin de cetăţi, cu bărbaţi pricepuţi în arta mânuirii sabiei şi a suliţei, gata să-şi închine victoriile frumoaselor domniţe).
Blocurile cele vechi, cenuşii şi uniforme, dinspre care se prelingeau spre cetate castelani şi castelane, au intrat repede în uitare. Piaţa din centrul Făgăraşului a fost o adevărată demonstraţie că întoarcerea în timp e posibilă. Ateliere ale meşteşugarilor din alt veac – fierari, olari, giuvaergii – şi taverne medievale cu bucate gătite după reţete de odinioară, ca să nu mai spunem de viermuiala de oameni costumaţi ca acum cinci sute de ani; totul te convingea că ceasornicele şi-au rotit iute-iute acele în sens invers. Şi fiindcă am pomenit de mâncare, cine n-a fost acolo şi n-a gustat din specialitatea magică a cavalerilor – burta dragonului – atunci acela a pierdut o experienţă culinară colosală.
Dar să lăsăm burţii ce-i al burţii (fie ea de dragon sau nu), şi să ne întoarcem în mijlocul arenei unde s-au ţinut concursurile sportive. Bineînţeles, vorbim despre sporturile Evului de Mijloc: lupte cu spada, tras cu arcul, întreceri cu cai ţi suliţe prelungi, care să le marcheze voinicia (bărbăţia, spuneţi-i cum vreţi). Luptele între cavaleri au fost cu adevărat spectaculoase, iar mie de un singur lucru tare mi-a părut rău: că nu m
