La iniţiativa organizatorilor celui de-al nouălea Congres de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, desfăşurat săptămâna aceasta la Oradea, în centrul oraşului a fost amenajat un cort complet dotat şi echipat, cu aparatură şi personal calificat, pentru a oferi, gratuit, analize orădenilor care au dorit să-şi măsoare nivelul de zahăr din sânge, dar şi celor deja diagnosticaţi cu diabet, pentru care a fost măsurată hemoglobina glicozilată.
Potrivit informaţiilor furnizate de Dan Popa, managerul firmei care s-a ocupat de organizarea acestei activităţi, în cursul zilelor de joi şi vineri au fost făcute 1.372 de analize. "Joi s-au efectuat 521 de analize, iar vineri 851, costul mediu al unei investigaţii fiind de 100 de lei", a spus Dan Popa. Costurile au fost suportate integral de o companie farmaceutică din SUA, care a participat cu un stand şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, acolo unde s-au desfăşurat lucrările Congresului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
"Fiecare persoană care a beneficiat de aceste analize a primit rezultatul printat, cu care se poate adresa medicului de familie şi medicilor specialişti pentru a beneficia, dacă este cazul, de tratamentele de care are nevoie", a mai spus Dan Popa.
În cadrul Congresului de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice desfăşurat la Oradea a mai avut loc un eveniment dedicat pacienţilor, în cursul zilei de joi mai mulţi medici specialişti stând timp de trei ore la dispoziţia bolnavilor pentru a-i consilia cu privire la terapii şi la modificarea stilului de viaţă în aşa fel încât să evite agravarea bolii.
La iniţiativa organizatorilor celui de-al nouălea Congres de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, desfăşurat săptămâna aceasta la Oradea, în centrul oraşului a fost amenajat un cort complet dotat şi echipat, cu aparatură şi personal calificat, pentru a oferi, gratuit, analize orădenilor care au do