Selecţionerul Victor Piţurcă a susţinut azi o conferinţă de presă înaintea meciului decisiv cu Franţa, de mâine seară (ora 21.30), din preliminariile pentru Euro 2012. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ
"Franţa din 2008, antrenată de Raymond Domenech, pe care am întâlnit-o la Euro, mi se pare mai puternică decât actuala formaţie. Sunt şi ei în reconstrucţie, însă au de unde să aleagă. Şi aşa, Franţa este mai valoroasă decât echipa noastră. Ne e superioară la toate capitolele. Vom intra însă pe teren cu gândul la un joc bun şi la victorie", a declarat Piţurcă. La Euro 2008, în faza grupelor, România şi Franţa au încheiat la egalitate, scor 0-0.
Selecţionerul e îngrijorat de problemele de lot. "Avem multe absenţe. S-a accidentat şi Ovidiu Petre, iar Marica este în continuare incert. Acest meci formează însă jucători de valoare. Avem multe nume noi, dar aşa s-a întâmplat şi în confruntarea cu Cehia, când nu ne dădea nimeni şanse şi am câştigat cu 2-0. Jucătorii noi de atunci au confirmat apoi şi au adus calificarea la Euro 2008", a adăugat Victor Piţurcă.
Răzvan Raţ: "Ne gândim doar la victorie!"
"Aşteptăm cu nerăbdare publicul", a precizat antrenorul, care va conduce România de pe bancă la primul meci al tricolorilor pe "Naţional Arena", menţionând: "Sper să nu fie murmure prin minutul 30 şi să ne susţină tot meciul". "M-am decis asupra echipei. Voi folosi jucători puternici, ca Bănel Nicoliţă, Bourceanu sau Săpunaru. Vom ataca, ne propunem asta, rămâne să vedem dacă vom putea", a mai spus Piţurcă.
Căpitanul Răzvan Raţ a părut şi el încrezător. "Ne gândim doar la victorie pentru că egalul nu ne ajută. Suntem pregătiţi. I-am studiat pe francezi. Nu ne temem de ei. Trebuie să credem în noi. Publicul va fi un atu important. Nu ne vom apăra. Ne sunt superiori individual, însă vom evolua ca o echipă. Slăbiciunea lor este axul central a