China i-a oferit cantităţi enorme de arme colonelului Muammar Kadhafi, în iulie, şi a purtat discuţii secrete privind livrarea lor prin Algeria şi Africa de Sud, a informat cotidianul canadian The Globe and Mail în ediţia de duminică, transmite AFP, citat de Mediafax.
Citând documente aflate în posesia sa, jurnalul afirmă că societăţile chineze de armament controlate de stat erau pregătite să vândă arme şi muniţie în valoare de cel puţin 200 de milioane de dolari, la sfârşitul lui iulie, încălcând sancţiunile impuse de ONU.
The Globe and Mail nu confirmă că armele au fost livrate, dar citează lideri ai noului regim de la Tripoli potrivit cărora documentele consolidează suspiciunile lor privind acţiunile recente ale Chinei, Algeriei şi Africii de Sud.
Omar Hariri, responsabil cu afaceri militare în cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), a examinat documentele şi a conchis că ele explică prezenţa unor noi arme pe teren, afirmă cotidianul.
"Sunt aproape sigur că aceste arme au sosit şi au fost folosite împotriva poporului nostru", a precizat Hariri.
Documentele au fost descoperite într-un depozit de gunoi în cartierul Bab Akkarah, din Tripoli, unde locuiau mai mulţi susţinători ai colonelului Gaddafi, scrie cotidianul.
Consilieri militari de rang înalt ai lui Gaddafi s-au deplasat la Beijing la jumătatea lui iulie, unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai societăţilor China North Industries Corp. (Norinco), China National Precision Machinery Import & Export Corp. (CPMIC) şi China XinXing Import & Export Corp., potrivit aceleiaşi surse.
Firmele chineze au oferit toate stocurile lor de arme şi au propus să fabrice şi mai multe dacă va fi necesar, precizează The Globe and Mail.
Chinezii au insistat asupra necesităţii de a menţine discreţia şi au recomandat ca aceste "contracte să fie făcute cu Algeria sau Africa de Sud,