Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazarma lui Piţi! Selecţionerul a reinstituit un regim ostăşesc: izolare şi concentrare maximă

Publicat in Pro Sport, luni 5 septembrie 2011 ·

Măcar până după meciul cu Franţa, Victor Piţurcă redevine acel zbir care era în precedentul mandat. Selecţionerul i-a izolat pe tricolori de presă, iar atmosfera din lot e din nou una de cazarmă.

În zilele petrecute în Luxemburg, hotelul Hilton a fost o adevărată fortăreaţă. Piţurcă nu a vrut presa în preajma fotbaliştilor săi, neanunţând nici măcar momentul în care aceştia au ieşit în oraş pentru plimbarea dinaintea partidei. Singurul contact pe care jurnaliştii l-au avut cu tricolorii a fost cel reprezentat de momentele organizate, respectiv conferinţele de presă. Regimul a continuat şi după întoarcerea la Bucureşti, unde, de pildă, ieri a fost zi închisă pentru presă.

"Flocea" vânează telefoane!

Măsurile drastice luate de Piţurcă reprezintă consecinţa escapadei puse la cale de Mutu şi de Tamaş în San Marino. Piţurcă a decis apoi să înăsprească regulile. Totodată, le-a cerut tricolorilor să se concentreze doar pe meciurile naţionalei în aceste zile şi să uite de alte preocupări. Jucătorii de la lot nu mai au voie nici măcar să vorbească la telefoane. Florin Marin chiar a primit sarcină din partea lui Piţurcă să intre seara în cameră la o anumită oră şi să le ceară fotbaliştilor să-şi închidă telefoanele. Prin urmare, aceştia sunt obligaţi să comunice cu apropiaţii mai mult prin sms-uri!

Fără antrenament oficial!

Victor Piţurcă a programat azi un singur antrenament, desfăşurat dimineaţă, la Mogoşoaia, cu ultimele zece minute deschise presei. Apoi, tot la Mogoşoaia, selecţionerul, alături de doi jucători, va susţine o conferinţă de presă. Seara, România nu va efectua obişnuitul antrenament oficial. Astfel, pe Naţional Arena se vor pregăti doar oaspeţii, care aterizează azi la Bucureşti, antrenamentul francezilor fiind programat la ora 18:00. Înaintea acestuia, selecţionerul "cocoşilor", Laurent Blanc, şi unul dintre fot

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 6 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 13 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 11 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 7 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 8 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 12 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 4 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 5 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 6 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 12 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-6°
sâm.

-6°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-1°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°