Era 11 septembrie 2001, era intr-o marti. Am plecat de la serviciu la 12, pe atunci lucram part-time. Dar nervii mi-erau cat pentru o norma intreaga. Ca sa mi-i descarc, am luat-o prin magazine. Cu prada in sacosa, m-am oprit intr-un birt de la gara. Patroana era o cunostinta mai veche, o interesau si pe ea chilipirurile la ţoale. Mi-a laudat cumparaturile, nervii imi trecusera, pe jumatate. Dupa o bere, imi trecusera aproape de tot. „Hai, ia si un ouzo, din partea casei” ma imbie Georgia. Il iau, il albesc cu apa, il dau pe gat. Si ridic ochii, catre televizorul atarnat de perete.
„Mai, sa fie” imi zic. „Astia dau Katastrophenfilme dupa-masa”? Pe ecran intra un avion intr-un turn, apoi altul, in alt turn. Prima data am crezut ca-i vorba de Gemenii din Frankfurt, doua turnuri semete ale Deutsche Bank. Dar m-am lamurit curand ca erau doar Gemenii din NY, care era putintel mai departe de locul in care ma aflam. M-am frecat la ochi, zicandu-mi ca vedeniile or fi de la ouzo. Sau ca fac bancuri nemtii, cu titlul de „breaking news”. Insa nu faceau.
Obisnuitii casei s-au adunat ciorchine in fata televizorului si-au inceput sa vocifereze, care mai de care. „Vine razboi mare”, zice un svab mai batran. „Dupa el vine criza, vine si inflatie”, adauga mosul, care precis mai trecuse prin alt razboi si stia el, ce stia. Eu nu stiam nimic, din toate astea. Ma holbam la ecranul de televizor, inundat de un cuvant: TERROR. Ulterior, presedintele american de atunci, George W. Bush, a lansat provocarea: WAR ON TERROR. Zile si saptamani in sir, cuvantul n-a mai disparut de pe ecrane, nici din vocabularul stiristilor.
Cuvantul asta-mi lipsise, pana atunci, din vocabular. Il stiam asa, cum ai sti despre dischinezia biliara sau compotul de rubarba. Insa de atunci, din ziua in care patru avioane au fost manate marsav si destructiv, facand praf securitatea si
