GTS Central Europe a anunţat câştigarea licitaţiei pentru construirea unei reţele WAN pentru Ministerul Justiţiei din Polonia. Contractul, în valoare de 6 milioane de euro, a fost semnat pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data demarării serviciului, potrivit unui comunicat de presă.
GTS Polonia va construi de la zero o reţea IP VPN privată securizată pentru a conecta entităţile subordonate Ministerului Justiţiei de pe întreg teritoriul Poloniei. Proiectul prezintă o importanţă strategică, având în vedere fluxul de informaţii între cele 483 de locaţii ale Ministerului. Datorită serviciului furnizat de GTS, se vor reduce costurile de telecomunicaţii ale Ministerului, finanţate din fonduri publice de la bugetul de stat.
Noua reţea va include unităţi pentru gestionarea Registrelor Centrale ale sistemului judiciar, centre de Management al Informaţiilor (IMC), sistem de management contabil şi resurse umane (ERP), aplicaţia centrală SAWA şi sistemul de înregistrare audiovideo a audierilor în instanţă.
GTS va asigura conexiunea între centrele de teletransmisii ale Ministerului de Justiţie şi reţelele VPN ale tribunalelor şi între centrele de teletransmisii ale curţilor de apel, judecătoriilor şi tribunalelor regionale şi altor unităţi organizaţionale ale Ministerului de Justiţie.
F. A. GTS Central Europe a anunţat câştigarea licitaţiei pentru construirea unei reţele WAN pentru Ministerul Justiţiei din Polonia. Contractul, în valoare de 6 milioane de euro, a fost semnat pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data demarării serviciului, potrivit unui comunicat de presă.
GTS Polonia va construi de la zero o reţea IP VPN privată securizată pentru a conecta entităţile subordonate Ministerului Justiţiei de pe întreg teritoriul Poloniei. Proiectul prezintă o importanţă strategică, având în vedere fluxul de informaţii între cele 483 de locaţii