Vineri noaptea, pe bulevardul Poitiers, din Iasi, in jurul orei 1.30, a avut loc un accident rutier. Un barbat de 29 ani, din Iasi, mergea cu un Opel Astra dinspre Sos Nicolina spre Sos. Bucium. Din cauza neadaptarii vitezei, intr-o curba a lovit bordura din partea dreapta, ca mai apoi sa intre intr-un stalp de iluminat public. Soferul, Vasile Sava, a fost transportat la spital pentru acordarea ingrijirilor medicale. "Din cauza durerilor pe care le avea nu a putut sa sufle in aparatul etilotest, motiv pentru care a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei", a declarat agent Alina Vezeteu, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Iasi.
Acul vitezometrului se opreise la 140 km/ora. Un echipaj SMURD l-a transportat la Unitatea de Primire Urgente din cadrul Spitalului Sf. Spiridon cu multiple contuzii si traumatisme. "Pacientul a fost diagnosticat cu politraumtism, traumatism cranio-cerebral, traumatisc cranio-facial si abdomen acut postraumatic. A fost operat si momentan este internat la sectia de Terapie Intensiva, starea lui fiind stabila", a declarat conf. dr. Diana Cimpoesu, sef UPU-SMURD.
Vineri noaptea, pe bulevardul Poitiers, din Iasi, in jurul orei 1.30, a avut loc un accident rutier. Un barbat de 29 ani, din Iasi, mergea cu un Opel Astra dinspre Sos Nicolina spre Sos. Bucium. Din cauza neadaptarii vitezei, intr-o curba a lovit bordura din partea dreapta, ca mai apoi sa intre intr-un stalp de iluminat public. Soferul, Vasile Sava, a fost transportat la spital pentru acordarea ingrijirilor medicale. "Din cauza durerilor pe care le avea nu a putut sa sufle in aparatul etilotest, motiv pentru care a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei", a declarat agent Alina Vezeteu, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Iasi. @N_