De opt ani de zile, patru fraţi premianţi dorm şi învaţă între patru pereţi de chirpici plini de mucegai, din cartierul bucureştean Giuleşti. Cu toate astea, fiecare dintre ei ştie că va face o carieră când va termina studiile: unul va fi profesor, doi dintre ei ingineri, iar unul fotbalist.

Ca să ajungi în curtea familiei Manea trebuie să depăşeşti munţii de gunoaie şi să treci cu bine de haitele de maidanezi care le împrejmuiesc baraca ascunsă în spatele ghetoului din Giuleşti. Nimeni nu se apropie de „casa“ lor decât ca să le aducă mâncare, din milă. Rareori, reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 le bat cărarea pentru a le face promisiuni deşarte: o casă nouă.

Până în 2003 au locuit într-un imobil cu trei camere, de unde au fost evacuaţi în a treia zi de Paşte, când se pregăteau să ciocnească cu toţii ouă roşii. Proprietarul locuinţei i-a aruncat în stradă fără milă, iar de-atunci a început calvarul pentru cei patru fraţi şi mama acestora, care a trebuit să devină capul familiei, deşi suferă de handicap gradul III.

Învaţă cu rândul în cameră

Tatăl lor i-a abandonat, iar ei au fost nevoiţi să-şi continue, în mod normal, viaţa, din mila vecinilor. „Mai vine cineva din Crângaşi şi ne aduce mâncare, sau o doamnă de la noi de pe stradă care ne ştie de mai multă vreme şi îi apreciază pe copii că sunt cuminţi şi învaţă mult“, mărturiseşte Victoria Manea, mama copiilor.

Pe cel mai mare dintre fraţi, Cristi (22 de ani), l-am găsit în faţa casei cu un caiet în mână, mâzgălind nişte scheme tehnice, sperând că-şi va mări nota de la ultimul examen de la 8, la 10.

În ciuda condiţiilor improrii în care trăiesc, Victoriei i se umple inima de bucurie când vorbeşte despre performanţele celor patru băieţi. Cristi, de exemplu, este student în anul al IV-lea la Facultatea de Inginerie Electrică a Universităţii Politehnica, iar din anul I prime