Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), cu sprijinul companiei „Bristol Myers Squibb" şi laboratoarele clinice din reţeaua „Regina Maria", lansează campania de testare gratuită a hepatitei de tip B, pentru mai multe grupe de risc.
„Vor putea beneficia de analize de detectare a virusului B antiHBS femeile însărcinate şi pacienţii cu hemofilie, cancer, tuberculoză, colită ulceroasă, Boala Chron, poliartrită reumatoidă, psoriazis, artrită psoriazică, spondilită ankilopoetică, precum şi persoanele cu transplant. Cei care doresc să se testeze şi se încadrează în categoriile menţionate ne pot contacta prin e-mail, la adresa apahromania@yahoo.com sau să se adreseze reprezentanţilor zonali APAH-RO, precum şi la telefon 0721/304.160, între orele 9.00 - 14.00", se arată într-un comunicat APAH-RO.
Laboratoarele „Reginei Maria" din Braşov sunt situate la adresa B-dul Iuliu Maniu, nr. 49 (call center 0219268).
Dacă în urma testării va fi descoperit virusului hepatitic B în organism, pacienţii vor fi îndrumați către medicii specialiști, după caz, pentru continuarea investigaţiilor.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: