Organizatorii muncesc din greu pentru ca problema gazonului de pe Naţional Arena să fie remediată până la ora meciului de mâine / Foto: Bogdan Chesaru / Intact Images Înaintea meciului cu Franţa, programat mâine seară, de la ora 21:30, în preliminariile CE 2012, care va prilejui şi inaugurarea Naţional Arena, oficialii FRF şi staff-ul echipei naţionale au numai probleme. Pe lângă situaţia precară din clasamentul grupei D şi a problemelor de lot, cu Torje suspendat, Galamaz indisponibil, Marica şi Raţ chinuiţi de accidentări, o altă bătaie de cap pare să fie ridicată de gazonul noului stadion. Observată încă de la primul antrenament efectuat de tricolori pe Naţional Arena, problema covorului de iarbă, încă insuficient de bine lipit, nu a fost încă rezolvată definitiv.
În aceste condiţii, pentru a proteja gazonul şi a mai câştiga ceva timp pentru remedierea problemei, selecţionerul Victor Piţurcă a decis ieri ca antrenamentul oficial, de astăzi, la ora 11:00, să nu se mai desfăşoare pe Naţional Arena, aşa cum programat iniţial, ci în cantonamentul de la Mogoşoaia. Mai mult, oficialii FRF vor încerca să-i convingă şi pe francezi, care vor sosi astăzi în Bucureşti, să-şi mute şi ei antrenamentul oficial pe un alt teren. Demersul românilor nu are prea mari şanse de reuşită, deoarece e greu de crezut că selecţionerul Franţei, Laurent Blanc, va renunţa la singura posibilitate a jucătorilor săi de a intra în contact cu suprafaţa pe care va avea loc meciul de mâine seară. Totuşi, organizatorii au dat asigurări că gazonul se va prezenta în condiţii bune la ora partidei.
Lipseşte şi Marica?
Dacă autorul "dublei" din Luxemburg, Gabriel Torje, va fi suspendat pentru meciul de mâine seară, din cauza cumulului de cartonaşa galbene, selecţionerul Victor Piţurcă are probleme şi cu un alt om de bază al ofensivei, Ciprian Marica. Atacantul lui Schalk