Piţurcă a mai eliberat nişte certificate de idioţenie pentru harnicii săi contestatari. Deşi nu-şi propune neapărat revanşa, olteanului îi ies de minune voleurile prin falca proştilor aşezaţi în calea sa de o păcătoasă ranchiună. Ei, proştii impecabili, abia aşteptau, băliţi de ranchiună, ca me­ciul României din Luxemburg să aibă dimensiunile unui dezastru numai bun de pus în cârca lui Piţurcă. Abia aşteptau un insucces pentru a putea vorbi despre incapacitatea lui Piţurcă de a se înălţa peste impresia de competenţă afişată de predecesor, pentru a putea vorbi despre proasta inspiraţie în selecţie şi în alcătuirea echipei, pentru a putea vorbi despre neghiobia deciziei de a fi îndepărtat de la naţională nişte persecutaţi ai viciului. Numai că excursia fotbalistică a românilor în Ducat n-a avut parcursul previziunilor sumbre pe care pariaseră paradiţii pricinilor mărunte.

Naţionala noastră a bifat în Luxemburg o victorie firească în faţa fotbaliştilor lui Ducu. Atât şi nimic mai mult. Ne-am cârpit conştiincios pentru a nu mai fi de râsul lumii, ne-am cârpit conştiincios pentru a nu mai defila prin fotbal rupţi în fund, aşa cum ni s-a mai întâmplat în trecutul apropiat. Pasul reuşit în Luxemburg nu girează însă cu nimic viitorul apropiat. Nu înseamnă nicidecum vreun argument consistent al ieşirii din criză. Semnele bune vin deocamdată doar dinspre banca tehnică a echipei naţionale. Cred că Piţurcă şi colaboratorii săi au capacitatea de a exploata optim potenţialul actual al fotbalului nostru, cred că ei au ştiinţa de a inventa în timp o echipă naţio­nală pe care vom putea paria fără a ne mai tremura picioarele. Chiar şi în Luxemburg mi-a plăcut să observ că nu mai avem o bancă tehnică inertă la informaţiile date de desfăşurarea meciului. Dimpotrivă, informaţiile din terenul de joc au creat reacţie imediată pe banca tehnică, interven­ţiile selecţionerului gener