Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluiancă trimisă în judecată după ce a înșelat zeci de persoane cu suma de 38.000 lei

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Vaslui au finalizat cercetările într-un dosar penal în care Cătălina M., în vârstă de 30 ani, domiciliată în comuna Muntenii de Jos, administrator al unei societăţi comerciale cu profil de turism, a fost cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, exercitarea unei profesii fără drept, fals şi uz de fals şi evaziune fiscală.

Cercetările au fost demarate în luna august 2010, în urma unei plângeri înregistrate la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui cu privire la faptul că o persoană din municipiul Vaslui a rezervat, contra sumei de 319 Euro, cinci bilete avion la o agenţie de turism cu sediul în aceeaşi localitate, însă în momentul verificării la compania de zbor, a constatat că rezervarea fusese efectuată, însă biletele nu au fost achitate de reprezentanţii agenţiei de turism din municipiul Vaslui.

Ulterior, poliţiştii au mai primit alte 18 plângeri de la persoane care în anul 2010 au rezervat, la aceeaşi agenţie de turism, bilete de avion sau pachete turistice în străinătate, însă nu au putut efectua deplasările spre destinaţiile dorite, conform rezervărilor făcute, din cauza faptului că administratorul societăţii în cauză nu a virat în contul companiilor aeriene contractate, sumele de bani achitate de clienţi. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii de investigare a fraudelor au constatat că administratorul societăţii de turism a înşelat 37 persoane, prejudiciul cauzat fiind de 38.000 lei, în condiţiile în care clienţii nu au recuperat sumele achitate, cuprinse între 100 şi 800 Euro.

„Multe din persoanele înşelate nu au putut efectua călătoriile deoarece le-a fost refuzată îmbarcarea, în condiţiile în care agenţia de turism nu a achitat rezervările. Unele persoane au reuşit să-şi achiziţioneze alte bilete în momentul prezentării la aeroport, însă au existat şi persoane care

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 3 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Guvernul aprobă rectificarea bugetară. Ciolacu: Aplicăm modelul statelor europene puternice

Mediafax acum 5 ore
Guvernul aprobă, luni, rectificarea bugetară. „Aplicăm modelul statelor europene puternice”, afirmă Marcel Ciolacu. El afirmă că 84% din deficit merge în zona de investiţii şi că este deficit sustenabil, ţinând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiţi merg

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum 3 ore
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 58 minute
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 2 ore
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

Vremea

București
acum

25°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°