Gaddafi a fost omul Occidentului până ieri. Documente secrete, găsite în biroul şefului spionajului libian, arată strânsa colaborare cu serviciile secrete american şi britanic. Washington, Londra şi Tripoli erau mână în mână. Se spălau una pe alta în cele mai murdare treburi.
Dezvăluirile sunt teribile: Gaddafi îşi punea ţara la dispoziţie pentru interogarea şi torturarea deţinuţilor pe care americanii îi considerau un pericol pentru securitatea naţională. La rândul său, MI6 îi furniza lui Gaddafi informaţii despre disidenţii libieni refugiaţi în Marea Britanie. Că Gaddafi era un ticălos, o ştia toată lumea. Că orice stat, cât de civilizat, are nişte schelete prin dulap, iar nu e mare secret. Taină este mecanismul prin care un satrap devine aliat de nădejde. Onorabil. Pentru ca iar să se transforme în inamicul public nr. 1. Care, deodată, trebuie eliminat cu orice preţ.
Până la 11 septembrie 2001, Gaddafi a fost tratat drept cel mai mare terorist al lumii. Şi Colonelul s-a străduit din răsputeri să-şi justifice renumele. Puzderie de atentate (Lockerbie este doar cel mai cunoscut), finanţarea organizaţiilor comuniste şi teroriste din întreaga lume (de la IRA la aborigenii din Australia, de la Armata Roşie din Germania la Brigăzile Roşii italiene), arme de distrugere în masă (cât pe ce să pună mâna pe bomba atomică!).
În 2003, din spaima lumii devine peste noapte băiat bun. Anunţul că renunţă la armele chimice îi deschide uşile tuturor cancelariilor. Gaddafi este primit cu onoruri peste tot. Îşi plimbă haremul de fecioare războinice la Paris, unde îşi pune cortul în buricul târgului, sau la Roma, unde Berlusconi îi pupă mâna. Fiul său cel mic este primit cu onoruri la Washington de Hillary Clinton. Vizitele triumfătoare ale lui Gaddafi în marile capitale nu aduc însă democratizarea Libiei. Aici domneşte aceeaşi dictatură ciminală. O
