Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Datoria se plăteşte, penalitatea se şterge

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 5 septembrie 2011 ·

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu a explicat, la Braşov, modificările aduse Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală

Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală au fost modificate zilele trecute. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a explicat ieri, la Braşov, unele din cele mai importante şi de impact modificări. Acesta a menţionat faptul că toate elementele de noutate au fost discutate cu mediul de afaceri şi cu consultanţi fiscali.

Modificările sunt pe mai multe paliere. Una dintre acestea se referă la eliminarea penalităţilor şi a majorărilor de întârziere dacă se plăteşte, până la data de 31 decembrie 2011, principalul datoriei înregistrate la data de 31 august 2011. „Contribuabilii aflaţi în situaţia de dificultate financiară la data de 31 august 2011, care-şi plătesc principalul datoriei şi majorările de întârziere, care sunt de 0,04% pe zi, vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere. În cazul în care ei îşi vor plăti datoria până la 30 iunie 2012, beneficiază de o scutire de 50% din totalul penalităţilor şi a majorărilor de întârziere. Cele două măsuri sunt valabile şi pentru persoane fizice, şi pentru persoane juridice care au datorii neachitate la bugetele gestionate de ANAF. De această facilitate beneficiază şi cei care au solicitat eşalonare la plată, însă scutirea se calculează la sfârşitul perioadei de plată”, a explicat Gheorghe Ialomiţianu.

25 ale lunii - termen unic pentru depunerea declaraţiilor

O altă modificare se referă la posibilitatea ca acei contribuabili mici, care au cifra de afaceri până la 100.000 de euro şi până la trei angajaţi să poată depune trimestrial Declaraţia 112 (Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate). Totodată, s-a stabilit ca data de 25 a fiecărei luni să fie data unică de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un deputat ucrainean acuzat de corupţie a fugit în România și a cerut azil. Ce șanse are să fie extrădat

Ziare.com acum 2 ore
Deputatul ucrainean, Andrei Odarcenko, din partidul preşedintelui Volodimir Zelenski, a fugit în România. Acuzat de corupţie la Kiev, el a cerut azil la Bucureşti. Andrei Odarchenko, în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat în noiembrie 2023 de Biroul

Doctorița din Suceava acuzată că a luat mită de la aproape 300 de bolnavi de cancer, condamnată la închisoare cu executare

HotNews acum 4 ore
Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia anunțată azi de Curtea de Apel Suceava este definitivă. În primă instanță, Tribunalul Suceava îi dăduse

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, la conferinţa „National Security Dialogue” din Elveţia: Vreau să pledez în faţa dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă şi deschisă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a participat luni la conferinţa „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University şi The Heritage Foundation, din SUA în care a transmis că suportul pentru Ucraina trebuie să continue şi să creas

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum 25 minute
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 5 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

24°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

14°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

20°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°