Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Stejar", extremă aventură! Obiectivul României rămâne neschimbat

Publicat in Pro Sport, luni 5 septembrie 2011 ·

Naţionala de rugby a României numără zilele până la debutul Cupei Mondiale. Ultima echipă care a obţinut biletul pentru competiţia din Noua Zeelandă, după un baraj de recalificare cu Uruguay, România va face parte dintr-o grupă de foc, cu o pretendentă la titlu, Anglia, cu "bronzul" ediţiei trecute, Argentina, cu imprevizibila Scoţie, dar şi cu eterna rivală din divizia a doua valorică, Georgia.

"Nu a fost o grupă pe care ne‑am ales-o noi, însă, odată intraţi în horă, trebuie să jucăm. Dorim să avem o comportare onorabilă şi să ne întoarcem în ţară cu satisfacţia că am dat totul", prefaţa antrenorul Romeo Gontineac, competiţia din Noua Zeelandă. Singura echipă din România, alături de cea de handbal feminin, care nu a ratat nicio ediţie a Cupei Mondiale, naţionala de rugby are trasat pentru turneul final o victorie. Un obiectiv păstrat şi îndeplinit încă de la prima Cupă Mondială, din 1987, "stejarii" bifând doar o singură ediţie, din cele şase, când au terminat competiţia fără nicio victorie (1995).

Duelul accesibil spre care se îndreaptă speranţele de victorie este cel cu Georgia, rivala din Cupa Europeană a Naţiunilor, o echipă care a crescut constant şi s-a impus în ultimii trei ani în faţa românilor. "Va fi meciul de supravieţuire al rugby-ului românesc. În acel meci va sta viitorul nostru, dacă învingem Georgia la Cupa Mondială, vom avea un moral puternic cu ei, în toţi anii ce vor urma", spune fundaşul Iulian Dumitraş. România va miza, ca întotdeauna, pe grămadă, principala armă.

Condusă de Marius Tincu şi Ovidiu Toniţa, campioni ai Franţei cu Perpignan, înaintarea va avea misiunea de a câştiga teren şi de a aduce baloane liniei de treisferturi, un compartiment care, în ultima perioadă, a crescut semnificativ. Un plus pentru "stejari" îl reprezintă vremea rece din Emisfera Sudică, majoritatea meciurilor urmând să se dispute pe o temperatură

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reuters: SUA și Ucraina semnează acordul privind mineralele peste câteva ore

Adevarul acum o ora
Ucraina și SUA se pregătesc să semneze marți, 4 martie, acordul privind mineralele, potrivit surselor Reuters.

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 22 minute
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 4 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum o ora
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Senatorul republican Lindsey Graham comentează pozitiv postarea lui Zelenski: „Urmează zile mai bune” pentru Ucraina, crede el. Vineri, sugerase că Zelenski trebuie „să se schimbe sau să plece”

News.ro acum 2 ore
Senatorul republican Lindsey Graham a scris pe X că „urmează zile mai bune” pentru Ucraina, postând şi un emoji cu degetul mare în sus, ca răspuns la postarea preşedintelui Volodimir Zelenski în care şi-a afirmat disponibilitatea de a semna acordul

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum o ora
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 3 ore
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°