Noul Cod civil aduce modificări importante divorţului atât în ceea ce priveşte motivele de divorţ cât şi procedurii de divorţ (care poate fi fie o procedură judecătorească, fie o procedură administrativă sau notarială).
Articolul 373 al Codului arată că divorţul poate avea loc atunci când: prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ; atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2 ani; la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.
Spre deosebire de reglementarea actuală, după 1 octombrie 2011 divorţul prin acordul soţilor va putea fi pronunţat indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie. Instanţa este obligată să verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ. Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă. La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei.
Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei. Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei.
Regimul matrimonial încetează între soţi la data introducerii cererii de divorţ. Cu toate acestea, oricare dintre soţi sau amândoi, împreună, în cazul divorţului prin acordul lor, pot cere instanţei de di
