De la o zi la alta, tot mai multe cazuri de altercaţii între familii de ţigani şi reglări de conturi la drumul mare au loc în Timiş. Indivizi cu capete sparte şi plăgi înjunghiate, în urma unor altercaţii de stradă, care se vor un act de dreptate împărţit după legea junglei, nu mai sunt situaţii neobişnuite. Deşi autorităţile dau asigurări că fac tot posibilul pentru a ţine situaţia sub control, starea aceasta de fapt este greu de ţinut în frâu, atâta vreme cât manifestările acestea vin ca urmare a erodării, în timp, a încrederii şi respectului faţă de autorităţi, cauzată de faptul că unii oameni ai legii au pactizat cu cei pe care trebui să-i pună să răspundă în faţa legii.
Legi şi dreptate paralele
Bătăile între clanurile de romi au luat amploare în Timiş, în ultimii ani. Un nou scandal cu răngi şi topoare a avut loc zilele trecute, în localitatea Sânmihaiu Român, între două famili de romi, trei persoane ajungând la spital, iar două autoturisme au fost distruse. Bătaia a avut loc în toiul nopţii în curtea casei uneia dintre familii. Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 că membrii a două familii se bat cu răngi şi topoare. Poliţiştii au intervenit în forţă şi au aplanat conflictul, conducând la secţie mai multe persoane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că membrii familiei Petru, din Sânmihaiu Român, s-au deplasat la domiciliul unei alte familii, Stoica, pentru a cere socoteală unora dintre membrii acesteia, acuzaţi că ar fi bătut pe unul dintre ai lor, cu câteva ore mai devreme, la barul din localitate.
“Discuţiile” au degenerat, însă, în acte de violenţă, mai ales că familia Petru venise să lămurească situaţia nu cu gând de pace, ci intrând în curtea casei Stoica direct prin poartă, cu maşina… Locatarii casei nu au stat nici ei cu mâinile în sân ş