O parte dintre consumatorii de energie electrică şi gaze ar putea plăti tarife reglementate şi după 2015, reiese din proiectele de modificare a legislaţiei din domeniu. FMI a cerut liberalizarea totală a pieţelor de energie şi gaze până în 2015, ceea ce ar însemna preţuri uriaşe la utilităţi. Noua legislaţie va permite însă amânarea termenului.
Autorităţile vor modifica în perioada următoare legislaţia din domeniul energiei electrice şi al gazelor, pentru a prelua ultimele directive europene (Pachetul Trei Legislativ), iar schimbările vor fi esenţiale. Unul dintre punctele care ne interesează cel mai mult este legat de preţuri. Dacă ne amintim, în urmă cu o jumătate de an, după discuţii cu societăţile energetice străine prezente pe piaţa locală, Fondul Monetar Internaţional a cerut liberalizarea totală a pieţei de energie electrică şi gaze, adică eliminarea tarifelor reglementate pentru toate categoriile de consumatori, cu excepţia celor vulnerabili.
Guvernul s-a angajat să elimine până la finele anului 2013 preţurile reglementate pentru firme şi, în perioada 2013 - 2015, cele pentru populaţie. Acest lucru ar fi însemnat ca fiecare dintre noi să negocieze direct cu furnizorul, ceea ce ar fi dus, evident, la o majorare consistentă a preţului, care acum este stabilit de Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE). Raport din doi în doi ani Potrivit proiectului de modificare a Legii electricităţii, până la finele acestui an, un consultant independent contractat de ANRE va realiza un studiu privind impactul eliminării tarifelor reglementate. În cazul în care avantajele pentru economie sunt mai mici decât costurile pe care le implică procesul de liberalizare, atunci va fi stabilită „dimensiunea minimă a segmentului de clienţi finali care trebuie să beneficieze de tarife reglementate", după cum arată proiectul.
Totodată, ANRE va monitoriza piaţa şi va î