Se poate întâmpla ca popoarele practic neguvernate să aibă mai mult noroc decât cele cu guverne puternice!
Nu, n-am de gând să comentez excelenta comedie de pe vremuri, însă cum articolul meu apare în ediţia tipărită de marţi, m-am gândit că titlul se potriveşte intenţiei mele de a evoca experienţa belgiană a crizei actuale. Exemplul belgian este foarte bun pentru că ne dovedeşte că reţetele propuse de medicii ciocli de la FMI nu sunt singurele posibile, ba mai mult încă, nu sunt nici cele mai bune.
Despre ce este vorba? Despre faptul că Belgia, deşi ameninţată de spectrul secesiunii şi practic fără guvern de peste un an de zile, mai precis din iunie 2010, s-a bucurat de o creştere economică de 0,7% din PIB două semestre la rând, creştere calificată de cotidianul francez „Le Figaro" din 18 august drept „insolentă". Şi pe bună dreptate! În toată această perioadă, creşterea economică a Franţei lui Sarkozy şi a Germaniei dnei Merkel a fost nulă, în ciuda aplicării reţetelor FMI-iste, mai moderată în Franţa, pentru că Sarko vrea să se realeagă la anul pentru un nou septenat. Cum se explică „miracolul belgian"? Păi, din iunie 2010, guvernul belgian, dacă poate fi numită guvern o entitate care expediază în mare grabă chestiunile administrative curente, neavând vreun sprijin politic de oarece consistenţă, n-a avut curajul să ia nici cea mai mică măsură de austeritate. Mai mult, a indexat constant salariile cu rata inflaţiei. Deci, creşterea economică s-a bazat în cea mai mare măsură pe stimularea, chiar dacă neintenţionată!, a consumului. Trebuie adăugat şi aşa numitul consum internaţional reprezentat de turism şi de ceea ce am putea numi „turism profesional" - uriaşa birocraţie europeană de la Bruxelles reprezintă un consumator temeinic de bunuri şi servicii. Nu aş fi însă corect dacă nu aş menţiona că, ţinând seama de dimensiunile economiei belgiene, deficite
