Magazinele de vise din Capitală au fost controlate din nou de echipe mixte formate din poliţişti antidrog, de la investigarea fraudelor, poliţişti locali, inspectori de sănătate şi de la Garda Financiară, aceştia reuşind să descopere şi să confişte 46 de grame şi 128 de plicuri de droguri.
Citeşte o serie de articole publicate in ziarul "Adevărul" despre efctul nociv al consumului de etnobotanice
Rechizitoriu DIICOT. Vânzător de etnobotanice: „Nu trag eu frate de astea... eu trag cu şpriţul”
Rechizitoriu DIICOT. Comerciant de etnobotanice: „Atâta timp cât nu sunt pentru consum uman şi Ariel-ul poate să fie halucinogen”
EXCLUSIV Ancheta DIICOT. Comercianţii de etnobotanice vindeau prafuri pentru injectat
Condamnare record: 18 ani de închisoare pentru crimă sub influenţa etnobotanicelor
Moartea grăbeşte interzicerea etnobotanicelor
Patru magazine din Sectoarele 2 şi 4
Controlul a fost făcut de "poliţişti ai Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Bucureşti, ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din DGPMB, lucrători ai Poliţiei Locale Sector 2 şi specialişti de la Garda Financiară - Secţia Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti" şi a vizat patru magazine de etnobotanice din Sectoarele 2 şi 4 din Bucureşti.
Valoarea substanţelor interzise confiscate de echipele mixte în timpul controlului făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă se ridică la 6.400 de lei, potrivit unui comunicat de luni al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). În urma controlului a fost dată şi o amendă de 10.000 de lei, unul dintre magazine a fost închis şi pentru două persoane au fost întocmite dosare penale.