Concursul a avut loc în cadrul ceremoniei de închidere a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Evenimentul s-a încheiat cu un concert de gală susținut de ansamblurile folclorice din județul Argeș, pe scena Teatrului de vară din Parcul Ștrand.
Timp de trei săptămâni, începând cu 10 august până ieri, argeșenii au ținut-o într-o sărbătoare. Festivaluri de folclor și muzică populară, expoziții, concursuri pe diferite teme, tabere, dar mai ales spectacol și multă voie bună au fost cuvintele cheie ale Sărbătorilor Argeșului și Muscelului, organizate de Consiliul Județean Argeș.
Sărbătoarea a ajuns ieri la sfârșit, încheindu-se cu o festivitate de acordare de diplome și premii pentru ansamblurile și artiștii cei mai talentaţi care s-au întrecut în măiestrie şi în portul popular, delectându-i cu jocul și muzica lor pe argeșeni.
Cea de-a cincea ediție a celei mai ample sărbători a județului s-a încheiat în Parcul Ștrand din Pitești, acolo unde sute de piteșeni s-au adunat ca să petreacă o superbă dimineață de duminică.
Promotorii tradițiilor au fost premiați
Festivitatea de închidere a început cu premierea celor mai frumoși argeșeni purtători ai costumelor populare de sărbătoare, câștigători fiind desemnați Gabriel Joița din comuna Davidești și Izabela Coman din comuna Boteni. Aceștia au primit diplome din partea vicepreședinților Consiliului Județean Argeș, simona Bucura Oprescu și Florin Tecău.
Trei concursuri de folclor și muzică populară și-au găsit și ele câștigătorii, formațiile și interpreții care s-au evidențiat în promovarea culturii populare tradiționale anul acesta fiind premiați.
Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol de gală susținut de Ansamblul folcloric „Dorul”, acompaniat de Orchestra „Doina Argeşului”. Piteștenii care au venit în Ștrand s/au distrat de minune.
“A fost foarte frumos. Am încins o horă cu p