Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autostrada Soarelui, pe ultima sută de metri. Vezi aici stadiul lucrărilor

Publicat in Jurnalul, luni 5 septembrie 2011 ·

Tronsonul Medgidia – Constanţa are 30 de kilometri. Lucrările au început în iunie 2009 şi ar fi trebuit finalizate în acest an. Valoarea contractului este de 168 de milioane de euro, constructorul fiind Astaldi – Max Bogl.

În 29 iulie a fost deschisă o cale de circulaţie între DN3 (Murfatlar) şi centura Constanţei. Pe 30 septembrie va fi dată circulaţiei cea dea- doua cale de circulaţie. Finalizarea completă a celor 30 de kilometri fiind estimată pentru luna iunie a anului 2012.

Stadiul fizic al lucrării este de 57 %, plăţile efectuate până în acest moment de către CNADNR fiind de 338 de milioane de lei fără TVA. Exproprierile s-au realizat în proporţie de 92%. Tronsonul Medgidia – constanţa ar fi trebuit finalizat în vara acestui an. Sit-urile arheologige identificate pe traseu dar şi exproprierile au făcut ca cei 30 de kilometri să nu fie gata în întregime în acest an.

Centura Constanţei are 21 de kilometri. Lucrările au început în 2008 şi ar fi trebuit finalizate la sfârşitul acestui an. Valoarea contractului este de 119 milioane de euro, constructorul fiind FCC Construccion & Astaldi S.p.A JV. În acest moment se circulă pe 7,7 kilometri, între DN39 şi nod rutier A2. Stadiul fizic al lucrărilor este de 59 %, finalizarea integrală a centurii Constanţei fiind prevăzută pentru anul 2012.

Tronsonul Medgidia – Constanţa are 30 de kilometri. Lucrările au început în iunie 2009 şi ar fi trebuit finalizate în acest an. Valoarea contractului este de 168 de milioane de euro, constructorul fiind Astaldi – Max Bogl.

În 29 iulie a fost deschisă o cale de circulaţie între DN3 (Murfatlar) şi centura Constanţei. Pe 30 septembrie va fi dată circulaţiei cea dea- doua cale de circulaţie. Finalizarea completă a celor 30 de kilometri fiind estimată pentru luna iunie a anului 2012.

Stadiul fizic al lucrării este de 57 %,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°