Un centru de detenţie al CIA a fost înfiinţat în 2003 lângă Bucureşti, susţine un comisar al Consiliului Europei.
Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Thomas Hammarberg, notează într-un comentariu publicat luni că "un centru de detenţie clandestin al CIA a fost deschis lângă Bucureşti, la 23 septembrie 2003, imediat după închiderea facilităţii din Polonia. Este cunoscut faptul că cel puţin un deţinut important a fost transferat direct pe aeroportul Băneasa, la miezul nopţii. Operaţiunile CIA au continuat apoi în România mai bine de doi ani".
Comentariul lui Hammarberg este intitulat "Europenii trebuie să dea socoteală pentru complicitatea în ceea ce priveşte tortura şi detenţiile secrete practicate de CIA". "Guverne europene au fost complice la strategiile antiteroriste ale CIA. Au permis, au protejat şi au participat la operaţiuni CIA în care au fost încălcate principii fundalemtale ale sistemelor judiciare şi ale drepturilor omului", a subliniat Hammarberg.
Un avion al companiei Richmor Aviation a efectuat numeroase zboruri în cadrul programului CIA de extrădări extraordinare, inclusiv către Bucureşti, a relatat săptămâna trecută The Washington Post.
Norica Nicolai, care a coordonat comisia parlamentară privind închisorile CIA, a declarat, la RFI, că noile date privind zborurile CIA sunt "uşor confuze şi total nerelevante", ea precizând că ancheta Parlamentului a exclus clar posibilitatea existenţei unor închisori, dar nu transferul de deţinuţi. "Cred că dacă ar fi dorit cineva să afle ceva în legătură cu această poveste, ar fi trebuit să o facă la momentul respectiv, adică 2003, 2004, 2005", afirmă Norica Nicolai.
Zborurile CIA spre România, confirmate