Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Fericirea-i un lucru mărunt” în Clubul Dogma

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 5 septembrie 2011 ·

După ce le-au cântat peninsularilor la ediţia din acest an, Adrian Tănase şi Cosmin Covei, sau mai bine spus trupa Ţapinarii au revenit pe meleagurile noastre, de această dată la Reghin, în Club Dogma, sâmbătă, 3 septembrie, după 10 ani de activitate trupa reuşind în sfârşit să ajungă la Reghin. După binecunoscutul salut „Bună seara intelectualilor”, a urmat un maraton al celor mai cunoscute piese Ţapinarii, incluse pe ultimul lor material discografic, un best off de toată cinstea, intitulat 2010 ani de folk alternativ scos anul trecut.

Înarmaţi cu o chitară, două voci, una suavă, cealaltă gravă, Adrian şi Cosmin au trecut în revistă piesele lor din care nu au lipsit refrenurile “fericirea-i un lucru mărunt, e o aripă care vibrează” (Sunt fericit), “în această ţară mai e cineva, care vrea Transilvania sa ” (Un ungur mic), “eşti frumoasă dar te strică, faţa ochii şi mustaţa”(Eşti frumoasă), fredonate de cei prezenţi care au umplut la refuz clubul reghinean.

Nu au lipsit ironiile, transpuse în versurile trupei, nescăpând nici chiar câţiva meseni care au cam început să monopolizeze sonorul concertului, taxaţi repede de Cosmin. Şi concertul a continuat cu aceleeşi bunătăţuri muzicale aduse de Ţapinarii, cu misoginismele binecunoscute de fanii trupei, Ţapinarii fiind una din trupele marcante ale campaniei Anti Valentine s Day. Şi aşa au cântat despre un alt fel de dragoste. „La revedere, iubito, a fost un vis frumos, l-am scris împreună cu un creion gros, la revedere frumoaso, a fost ceva trist, pe care să-l iei cu tine-n paradis,” la care publicul i-a răspuns cu aplauze. Cam asta a fost cu folkul alternativ adus de Ţapinarii la Reghin, la final cei doi, cu ajutorul versurilor au făcut un exerciţiu de imaginaţie despre cum ar fi fost dacă lumea era altfel în existenţa lor: “cum ar fi fost viaţa mea, dacă “Sunt fericit” ar fi fost o manea, cum ar fi fost via

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 26 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 36 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 58 minute
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 25 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°