Mesajul a fost trimis. Multumesc!

WSJ: India spune NU rolelor de hârtie igienică de 80 de dolari

Publicat in Romania Libera, luni 5 septembrie 2011 ·

Scriitorul indian Gurcharan Das, autorul cărţii "Greutatea de a fi bun", scrie, în cotidianul american Wall Street Journal, despre campania anticorupţie pe care a lansat-o Anna Hazare care deşi, prin modul de a protesta poate atrage atenţia, ar putea, în aceeaşi măsură, să contribuie la "subminarea sistemului constituţional indian" pentru care democraţia indiană este invidiată.

O serie de scandaluri de corupţie au afectat India în ultimul an, iar printre acestea se numără achiziţiile supraevaluate pentru Jocurile Commomwealth-ului de la Delhi din 2010, unde au fost cumpărate role de hârtie igienică constra sumei de 80 de dolari bucata, la care se adaugă faptul că Guvernul a vândut câtorva companii preferate licenţe de frecvenţă pentru telefonia mobilă la preţuri atât de mici încât se estimează că au fost pierdute taxe între 10 şi 40 de miliarde de dolari precum şi instalarea abuzivă a unor politicieni, generali şi funcţionari pe proprietăţile destinate văduvelor de război.

Toate aceste nedreptăţi au fost contestate de Anna Hazare, un bărbat care aminteşte de imaginea lui Mahatma Ghandi şi care a copiat cu succes modurile de a protesta ale lui Ghandi prin greva foamei şi marşuri paşnice.

Anna Hazare a făcut două greve ale foamei până acum, iar mulţi oficiali au fost luaţi prin suprindere de susţinerea de care se bucură din partea clasei de mijloc care reprezintă aproximativ o treime din populaţia Indiei, clasă socială care, potrivit estimărilor, ar urma să reprezinte jumătate din populaţie până în 2022.

În opinia lui Gurcharan Das "ar fi păcat ca mişcarea lui Hazare să contribuie la subminarea sistemului constituţional indian care a fost splendid conceput, care a făcut ca această democraţie să fie invidiată de lumea dezvoltată".

Das mai precizează că "protestele şi grevele foamei pot atrage atenţia, dar legislaţia necesită o muncă în inte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°