Mnistrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a confirmat prezenţa sa la Alba Iulia, la începutul săptămânii viitoare, pentru a participa la manifestările oragnizate de Ziua Pompierilor.
Ministrul de Interne, Traian Igaş, şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor lua parte la exerciţiile demonstrative organizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba, de Ziua Pompierilor.
Manifestările au loc marţi, 13 septembrie, pe traseul Bulevardul „1 Decembrie 1918“-Bulevardul Transilvaniei-Parcul Unirii şi vor fi deschise printr-un ceremonial militar, urmat de defilarea pompierilor şi colaboratorilor.
Pompierii vor prezenta publicului tehnica de intervenţie de la „tulumbele“ trase de cai la mijloacele moderne de ultimă generaţie deţinute de inspectoratele din Regiunea Centru. În total, vor „defila“ 30 de autospeciale.
Potrivit organizatorilor vor fi simulate intervenţii precum cele de descarcerare şi de trecere printr-un gard de foc. Va fi expusă şi o parte din tehnica folosită la intervenţiile reale.
La manifestările organizate de „Ziua Pompierilor“ la Alba Iulia sunt implicaţi 350 de pompieri din Alba.