Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât ne va costa reabilitarea și modernizarea a 28 de kilometri de cale ferată

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 septembrie 2011 ·

Compania ferată care are în administrare infrastructura feroviară estimează că lucrările de reabilitare și modernizare a 28,226 km de cale ferată între stațiile Sighişoara şi Aţel, de pe tronsonul Coşlariu - Sighişoara, vor costa 1,09 miliarde de lei, fără TVA (257.265.999 euro, fără TVA). Finanțarea este asigurată, în proporţie de 85%, din fonduri de coeziune nerambursabile de la Comisia Europeană. Contribuția de la bugetul de stat va fi de 15%.

CFR SA organizează, pe 20 octombrie, o licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului pentru execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii pe tronsonul Coşlariu - Sighişoara, între staţiile Sighişoara şi Aţel, informează compania. Potrivit sursei citate, termenul de finalizare va fi de maximum 46 luni de la data atribuirii contractului. Firmele interesate să participe la licitație pot depune oferte la sediul companiei feroviare până pe 20 octombrie, la ora 11.00. Criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic cu o proporţie de 80% pentru componenta financiară şi 20% propunerea tehnică.

Proiectul prevede lucrări de reabilitare/modernizare a infrastructurii feroviare, care să asigure viteze maxime de cel puţin 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru cele de marfă, lucrări executate pe linie dublă, în condiţiile asigurării derulării circulaţiei feroviare în zona lucrărilor pe întreaga perioadă de execuţie.

Potrivit CFR SA, proiectul presupune realizarea de variante de traseu cale ferată dublă - 8,982 km, lucrări de consolidare terasamente - 2.318 m, lucrări de protecţie albie şi terasamente - 411 m, poduri - 15 poduri noi, podeţe - 24 podeţe noi, lucrări pasaje denivelate proiectate - 3 pasaje superioare, lucrări de tuneluri - 2 tuneluri cu lungimea 1.370 m, lucrări de protecţia mediului - panouri fonoabsorbante 1.409 m.

@N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 8 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°