Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi va fi desemnat cel mai bun salvamar de pe litoral GALERIE FOTO

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Peste 80 de salvamari din toate staţiunile de pe litoral, băieţi şi fete, au luat startul la Cupa Salvamarilor „Bogdan Ciubotariu", competiţie care se desfăşoară astăzi în staţiunea Mamaia. Rezultatele vor fi anunţate la sfârşitul zilei.

S-au adunat la prima oră 83 de salvamari - 75 de băieţi şi 7 fete pe plaja din faţa Cazinoului din Mamaia, s-au încălzit şi pregătit pentru a lua startul în Cupa Salvamarilor. Competiţia aflată la a cincea ediţie este dedicată lui Bogdan Ciubotariu, salvamarul care şi-a pierdut viaţa, în 2007, lovit de un fulger pe mare. Click pe poze pentru galerie foto!

Prima probă - înot Primii care s-au aliniat la start au fost înătătorii. Ei au alergat 50 de metri prin apă, până la geamanduri, apoi au înotat aproximativ 70 - 80 de metri, apoi au alergat alţi 50 de metri, până la sosire. Primul care a trecut linia de sosire a fost Mihai Spălăţelu, salvamar de doar o lună. „Fac înot de performanţă, dar tot am avut emoţii pentru că am ajuns printre ultimii la geamandură, după primii 50 de metri alergare prin apă. Am recuperat la înot şi am trecut primul linia de sosire", a mărturisit Mihai la final. În aplauzele celorlalţi colegi salvamari, prima fată care a ajuns la final, chiar şi înaintea băieţilor, a fost Antoanela Manac. „Am doar 15 ani şi este primul an în care sunt salvamar. Sunt mândră de rezultat şi îmi doresc să fiu la înălţimea colegilor mei. Este un omagiu pe care îl aducem lui Bogdan Ciubotariu şi chiar dacă nu l-am cunoscut, am auzit că a fost unul dintre cei mai buni salvamari", a spus Antoanela. Turiştii au aplaudat de pe mal Proba cea mai spectaculoasă a fost cea de caiac. În aplauzele turiştilor şi a constănţenilor care au venit curioşi să urmărească proba, dar şi a colegilor, Alexandru Tofan (22 ani) a demonstrat că este cel mai bun. „Imediat după ce am început proba mi s-a părut greu, dar am ieşit învingător", a măr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 39 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 17 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum 51 minute
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°