Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Studiu: unul din trei europeni suferă de o boală mintală

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Aproape 40% dintre europeni suferă de depresie, anxietate, insomnie sau demenţă, potrivit unui studiu.

Cercetarea a durat trei ani, a acoperit 30 de ţări (statele membre ale UE plus Elveţia, Islanda şi Norvegia) şi o populaţie de 514 milioane de oameni.

Rezultatul: "Problemele mintale au devenit cea mai mare provocare medicală a Europei secolului 21", a spus conducătorul studiului, Hans Ulrich Wittchen, directorul unui institut din Universitatea Dresden din Germania, citat de Reuters.

Potrivit cercetărilor, 39% din populaţia Europei suferă de boli mintale. Echipa a cercetat aproape 100 de boli mentale, de la anxietate la depresie şi schizofrenie, precum şi majoritatea bolilor neurologice precum epilepsie, Parkinson şi scleroză multiplă.

Precedentul studiu major, la nivel european, a fost publicat în 2005 şi a aflat că 27% din populaţia adultă a Europei suferă de boli mentale.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii prezice că depresia va fi în 2020 a doua cea mai gravă boală de pe planetă, pentru toate vârstele.

Cum stă România

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), România avea în 2009 bolnavi psihici în proporţie de peste 1%, ceea ce face ca, între europeni, să fim socotiţi printre cei mai labili mental, doar estonieinii şi slovacii stând mai prost la aceast indicator al stării de sănătate a populaţiei.

Cel mai des întâlnite boli psihice de care suferă românii sunt depresiile, atacurile de panică, schizofrenia, stresul, tulburările bipolare, dependenţa de alcool şi de droguri. Problemele psihice sunt corelate cu cele de ordin financiar, incidenţa bolilor sistemului nervos fiind mai mare în regiunile sărace ale ţării.

Pe aceeaşi temă:

Deprinde arta de a fi în armonie cu tine însuţi!

Coşmarul, supapă pentru creier

Depresia priveşte trecutul, anxietatea - viitorul

Supermamele sunt pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 12 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 8 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 8 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 9 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 8 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 5 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 6 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 9 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

5°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°