Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imola ar putea reveni în calendarul Formulei 1

Publicat in Adevarul, luni 5 septembrie 2011 ·

Circuitul pe care Ayrton Senna şi-a pierdut viaţa în 1994 a primit din nou omologare din partea FIA pentru a putea găzdui curse de Formula 1.

Imola este unul dintre cele mai cunoscute circuite din lume, însă a părăsit calendarul Formulei 1 la finalul sezonului 2006, din cauza infrastructurii precare şi a taxei prea mari percepute de Bernie Ecclestone pentru găzduirea curselor.

În ultimii cinci ani, proprietarii circuitului au efectuat însă numeroase îmbunătăţiri prin intermediul companiei de construcţii deţinute de Hermann Tilke, arhitectul care a realizat toate circuitele care au pătruns în Marele Circ din 1999. Lucrările au vizat reconstruirea în totalitate a piturilor, pitlane-ului şi paddock-ului, iar în urma unei inspecţii recente a lui Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, circuitul a primit omologare 1.

Acest lucru înseamnă că Imola poate găzdui din nou curse de Formula 1, însă o propunere oficială în acest sens va fi făcută de organizatori numai dacă climatul economic va fi unul favorabil. "Suntem mândri de obiectivul pe care l-am atins, este un semn clar că mergem în direcţia potrivită. Cu această aprobare suntem din nou în măsură să găzduim o cursă de Formula 1. Aşa că nu ne limităm.

Dacă vom avea condiţiile economice potrivite, suntem pregătiţi să facem faţa oricărei provocări", a declarat Walter Sciacca, şeful circuitului de la Imola, cunoscut oficial sub numele de Autodromo Enzo e Dino Ferrari.

Imola a rămas în amintirea fanilor ca circuitul pe care triplul campion mondial Ayrton Senna şi-a pierdut viaţa într-un accident suferit în 1 mai 1994.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Prietenul lui Antonescu: Crin a fost singurul în care am avut încredere și i-am spus că plec. Este un om INTEGRU

Gandul acum 27 minute
„Crin Antonescu a fost singura persoană în care am avut încredere să mă destăinui înainte de a pleca” din țară, spune Ștefan Costache, prietenul fostului lider al PNL, fugit din țară în 1987. Într-o intervenție la Antena 3 CNN, acesta povestește că

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 5 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum o ora
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

„Stegarul dac”, tentativă de a intra cu forța în Palatul Cotroceni. A fost oprit și amendat

HotNews acum 2 ore
Protestatarul Cezar Avrămuţă, cunoscut în spaţiul public ca „Stegarul dac”, a fost amendat marţi cu 1.000 de lei, după ce a părăsit locul unde se desfăşura un protest în faţa Palatului Cotroceni şi a alergat spre intrarea sediului. „Astăzi, în jurul

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 58 minute
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 4 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum 2 ore
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

UPDATE - Delegaţia Congresului american, primită la Palatul Cotroceni

News.ro acum 9 ore
Delegaţia Congresului american, care a ajuns luni la Bucureşti, va avea marţi întâlniri oficiale cu preşedintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu şi cu reprezentanţi ai Parlamentului. Oficialii americani au fost primiţi de preşedinte

Vremea

București
acum

12°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°