Foto: jurnalul foto Sindicatele din mai multe companii publice au dat în judecată statul pentru recuperarea unei serii de stimulente ce le-au fost tăiate începând cu anul trecut.
După ce în 2010 Executivul a redus cu 25% salariile bugetarilor, autorităţile au început să analizeze cum să împartă povara reducerilor şi cu angajaţii companiilor de stat, multe dintre acestea înregistrând câştiguri medii pe angajat peste media de pe ţară. Atât premierul Emil Boc, cât şi fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu anunţau public că şi salariaţii societăţilor unde statul deţine majoritatea acţiunilor vor suporta, din solidaritate, reduceri. Cum o reducere prin lege a salariilor sau primelor nu se putea face, autorităţile au găsit soluţia miraculoasă: diverse tăieri de bonusuri, efectuate prin bugetele de venituri şi cheltuieli ale companiilor. Zis şi făcut. Aşa că în vara anului trecut o serie de bugete de societăţi au fost rectificate în Guvern.
Acum, la un an de la măsură, la unele companii sindicaliştii au ajuns deja în instanţă solicitându-şi înapoi drepturile, iar la altele din portofoliul Ministerului Economiei sindicatele au semnat cu reprezentanţii acestora protocoale astfel încât să se acorde o majorare de salariu.
Sindicatele din Romgaz îşi revendică partea din profitul net de 651 milioane de lei al celei mai profitabile companii deţinute de stat. Federaţia Sindicatelor Gaz România a dat în judecată Romgaz pentru plata a 10% din profit către angajaţii societăţii, aşa cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă. "Pe 2010 Guvernul a tăiat la rectificare banii din bugetul de venituri şi cheltuieli. Am avut deja două înfaţişări şi urmează încă una, în septembrie", a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Ioan Stoicovici, preşedintele Sindicatului Liber din Romgaz. Sindicaliştilor nu le revin 65 de milioane de lei, ci doar în jur de 10 mili