Unele lucruri se uita greu, altele chiar foarte greu. Uneori este chiar imposibil sa uiti, daca te gandesti, de exmeplu, la cazul cunoscut chirurgului, care a redat viata unui numar impresionant de peste 45.000 copii, toti operati de dansul.

Nefericirea a facut ca, dupa decesul celor doi fii ai sai, doctorul Pesamosca sa nu-si mai doreasca intoarcerea acolo unde a locuit, unde s-a bucurat de viata si de familie. Am ramas uluiti, afland ca alesese ca spitalul unde lucra sa-i devina locuinta.

Un mare chirurg nu poate fi un om sarac. Dar doctorul Alexandru Pesamosca se pare ca facea parte dintre cei care refuzau plicul de la parintii veniti la salvatorul lor, cu copilul in brate. N-a facut avere.

Din economiile unei vieti de cateva decenii, si-ar fi putut procura un apartament nou, dar nu-si mai dorea. Cu economiile, a inaltat o biserica, in curtea spitalului.

Nu m-as intreba de ce. La asemenea gest, nu poti decat sa te inchini cu smerenie inaintea celui care acum nu mai este.

Dar, atunci cand el inca mai era, este de necrezut cu cata inversunare s-au repezit aparatorii legii sa-l evacueze din camaruta de cativa metri patrati, ocupata in spital. Socoteau ca acolo nu e un spatiu locativ.

Nu pot decat sa ma gandesc la o locatiune latina: "homo homoni lupus est" (omul este lupul oamenilor).

Si iata ca omul care salvase peste 45.000 de vieti, omul lovit salbatic de soarta, ajunsese obiect de cearta televizata, iscata de aparatorii legii, care au descoperit ca spitalul nu este spatiu locativ.

Erau hotarati sa-l trimita cu forta in apartamentul unde fusese candva fericit cu familia si a carui vedere i-ar fi rascolit insuportabil sufletul.

Cu greu, i s-a acceptat celebrului chirurg sa ramana in camaruta de cativa metri patrati, pana in ziua suprema, care a si sosit recen