Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grevă generală în Italia. Zborurile de la Aeroportul Băneasa spre Peninsulă, anulate

Publicat in Antena 3, marți 6 septembrie 2011 · ·

Italia va fi paralizată astăzi de proteste. Cel mai mare sindicat îi cheamă la grevă generală pe italieni, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate. Demersul va afecta transportul aerian, urban, naval şi feroviar.

De asemenea, la protest vor participa şi lucrătorii din sănătate, poştă, educaţie şi administraţia publică.

Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuieşte pe cetăţenii români care călătoresc în Italia să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local şi să evite zonele unde au loc manifestaţii.

Cursele aeriene România- Italia, anulate

Trei curse care ar fi trebuit să decoleze, marţi, de pe Aeroportul Băneasa spre Bergamo, Veneţia şi Pisa au fost anulate din cauza grevei generale a sindicaliştilor din Italia. O altă cursă va pleca spre Roma cu aproape opt ore întârziere.

Cursele de pe Aeroportul Otopeni programate marţi dimineaţă au decolat spre Roma, a precizat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, Valentin Iordache, citat de Mediafax.

De pe Aeroportul Otopeni au decolat, marţi dimineaţă, două curse spre Roma, una la 6.44 şi alta la 7.57, se arată pe site-ul aeroportului.

Italia va fi paralizată astăzi de proteste. Cel mai mare sindicat îi cheamă la grevă generală pe italieni, în semn de protest faţă de noile măsuri de austeritate. Demersul va afecta transportul aerian, urban, naval şi feroviar.

De asemenea, la protest vor participa şi lucrătorii din sănătate, poştă, educaţie şi administraţia publică.

Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuieşte pe cetăţenii români care călătoresc în Italia să se intereseze din timp asupra situaţiei de pe plan local şi să evite zonele unde au loc manifestaţii.

Cursele aeriene România- Italia, anulate

Trei curse care ar fi trebuit să decoleze, marţi, de pe Aerop

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vremea marți, 22 octombrie. Temperaturi în creștere pe timpul zilei

Adevarul acum 55 minute
Vremea se schimbă din nou radical, de la temperaturi aproape de pragul înghețului, vom ajunge din nou la maxime de 22 de grade.

Turcia îşi propune să îşi crească de patru ori capacitatea de energie eoliană şi solară până în 2035

News.ro acum 59 minute
Turcia va avea nevoie de investiţii publice şi private de 108 miliarde de dolari, deoarece îşi propune să îşi mărească de patru ori capacitatea de producţie de energie eoliană şi solară, la 120.000 MW până în 2035, a declarat luni ministrul Energiei

Paul Di’Anno, liderul trupei Iron Maiden, a murit la vârsta de 66 de ani

Libertatea acum 6 ore
Paul Di'Anno, liderul trupei Iron Maiden în primii ani ai formației, a murit la vârsta de 66 de ani, potrivit The Guardian.

Carambol pe o stradă din București: 13 mașini parcate au fost lovite după ce o femeie a pierdut controlul volanului / Aceasta a spus că i s-a făcut rău

HotNews acum 7 ore
Treisprezece maşini parcate în zona unei bretele adiacente Şoselei Mihai Bravu din Bucureşti au fost avariate, luni seară, după ce o femeie care conducea un autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, scrie News.ro. Brigada Rutieră spun

Agenţia ONU pentru refugiaţi palestinieni acuză Israelul că blochează ajutorul pentru nordul Gazei

News.ro acum o ora
Şeful agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţi palestinieni a acuzat Israelul că împiedică ajutoarele să ajungă în nordul Gazei, unde sute de mii de oameni se confruntă cu o situaţie umanitară pe fondul unei ofensive militare israeliene reînnoite,

Vladimir Putin găzduieşte Summitul BRICS în Rusia, sub umbra războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Rusia doreşte ca summitul BRICS să arate puterea în creştere a lumii non-occidentale, dar partenerii Moscovei din China, India, Brazilia şi lumea arabă îl îndeamnă pe preşedintele Vladimir Putin să găsească o modalitate de a pune capăt războiului di

Deținut ucis de colegul de celulă la Penitenciarul Arad. Cum s-a ajuns la acest deznodământ tragic

Ziare.com acum 11 ore
Un deținut de la Penitenciarul Arad a fost omorât luni după-amiază, 21 octombrie, de colegul de celulă cu care a avut un conflict. Cei doi se aflau într-o zonă cu regim de maximă siguranță. Poliția a deschis un dosar penal pentru omor și se desfășoa

Casa Albă reacționează în urma alegerilor din Republica Moldova, acuzând Rusia că a „lucrat energic” pentru subminarea votului

HotNews acum 7 ore
Moscova nu a reuşit să submineze alegerile și referendumul din Republica Moldova, chiar dacă a „lucrat energic” în acest sens, a reacţionat luni un reprezentant al Casei Albe, potrivit agențiilor AFP şi Reuters. Rezultatele alegerilor din Republica

Cursa între Harris şi Trump, mai strânsă ca niciodată cu 15 zile înainte de alegeri

News.ro acum 7 ore
Cu 15 zile înaintea alegerilor prezidenţiale americane, într-o campanie pe un ton zilnic mai virulent, sondajele nu-i departajează pe Kamala Harris şi Donald Trump, care continuau luni să străbată cele mai strategice state, relatează AFP. Vicepreşed

Nicolae Ciucă și NICUȘOR Dan, la o întâlnire de afaceri „informală”: „Alături de Primarul Capitalei. Am discutat despre un cadru fiscal predictibil”

Gandul acum 7 ore
Nicolae Ciucă, candidatul PNL la președinția României, s-a afișat alături de Nicușor Dan, edilul Capitalei, în cadrul unei întâlniri de afaceri, „informale”, în cadrul căreia au discutat, împreună cu alți oameni de afaceri, despre cadrul fiscal din

Vremea

București
acum

mar.

6°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

3°/19°
mie.

7°/18°
joi

7°/15°
vin.

7°/15°
Constanta
acum

mar.

3°/16°
mie.

12°/18°
joi

12°/17°
vin.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
vin.

8°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/20°
mie.

9°/20°
joi

10°/19°
vin.

10°/19°