Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uite primarul, nu e primarul!

Publicat in Vocea Brailei, marți 6 septembrie 2011 ·

* cam aşa se poate descrie situaţia în care s-au pus UNPR-ştii când au anunţat că primarul PNL de la Chiscani, Ion Crăciun, va candida în 2012 din partea lor * deşi admite că a avut nişte discuţii, Crăciun spune că nu a semnat încă nimic cu UNPR şi că este încă la PNL * de altfel, acest lucru îl confirmă şi preşedintele PNL Brăila, care acuză UNPR-ul că, în lipsă de candidaţi veridici, se chinuie să îi fure pe cei deja consacraţi, aparţinând altor partide

Primarul comunei Chiscani, Ion Crăciun, este, mai nou, subiectul unui posibil scandal politic. Mai precis, în vreme ce biroul de presă al UNPR a anunţat oficial că el a trecut din barca PNL-istă în cea UNPR-istă pe motiv de "regăsire a unor valori" gen "onoare, demnitate, verticalitate" etc, acesta spune că nu a trecut efectiv la UNPR, ci că doar a avut nişte discuţii.

Pentru edificare, acesta este anunţul făcut în data de 2 septembrie de către UNPR şi dat publicităţii ieri: "Ion Vasile, senator de Buzău, s-a înscris vineri, 2 septembrie 2011, în UNPR. Tot vineri, primarul independent din localitatea Saravale, judeţul Timiş, Liviu Petrişor, a semnat adeziunea la UNPR. Alţi 27 de primari - 16 din judeţul Iaşi, 4 din judeţul Galaţi, 2 din judeţul Vrancea şi câte unul din judeţele Teleorman, Brăila, Vâlcea, Timiş şi Maramureş - şi-au anunţat oficial decizia de a candida din partea UNPR la alegerile locale de anul viitor. (...) (urmează o înşiruire a numelor celor 27 de primari - n.r.) ... primarul PNL al localităţii Chiscani din judeţul Brăila, Ion Crăciun, primarul PSD din Banloc, judeţul Timiş, Cornel Tota şi primarul PSD al localităţii Şuţeşti din judeţul Vâlcea, Ion Stăncescu. Cei 28 de primari spun că au luat această decizie deoarece au regăsit în UNPR valori pe care le credeau pierdute pentru politica românească: onoare, demnitate, verticalitate. (...) Totodată, primarii şi-au exprimat sprijinul p

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 56 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°