Care sunt sursele fuzionismului ? După al doilea război mondial, tragedia războiului, ameninţarea comunistă şi creşterea puterii statelor în raport cu cetăţenii au determinat o mână de intelectuali conservatori şi liberali să-şi exprime public temerile în legătură cu mersul lumii spre dezastru şi să încerce să-i înţeleagă cauzele. Aşa au apărut curentele de idei care au servit drept materie primă pentru sinteza fuzionistă: conservatorismul tradiţionalist, anticomunismul şi liberalismul clasic revitalizat. Aceşti intelectuali nu s-au mulţumit, însă, să tragă semnale de alarmă. Au creat o infrastructură menită să asigure o contrapondere la perspectiva de stânga care predomina în mediul universitar şi în mass-media. S-au organizat, au scris, au căutat finanţări, au înfiinţat publicaţii (cititorii capitolului vor avea prilejul să afle povestea înfiinţării celebrei reviste-amiral a conservatorismului american, National Review), au susţinut politicieni, s-au implicat ei înşişi în politică. Toate acestea, în pofida disensiunilor interne, cu o admirabilă coerenţă în acţiune şi mesaj. Ba chiar, simţind cât de anevoioasă e lupta cu un adversar care avea

de partea lui şi superioritatea numerică, şi avantajul poziţiei privilegiate în sistemul politic, mediatic şi educaţional, au încercat

să dea o fundamentare teoretică îndemnului, corect din punct de vedere strategic, la unitate. Aşa a apărut fuzionismul, tentativa încununată de succes a lui Frank Meyer de a aplana conflictele de idei din sânul mişcării conservatoare americane.

Urmează o poveste de succes care poate fi o sursă de inspiraţie pentru orice politician sau intelectual de dreapta, dispus să plece urechea la lecţiile istoriei şi să extragă precaut învăţăminte (de ordin teoretic, instituţional sau, de ce nu?, antreprenorial), demne de transplantat în România.

Care sunt sursele fuzionismului ?