Este vorba despre zece directori şi patru directori adjuncţi numiţi la colegii, grupuri şcolare şi şcoli din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Arbore, Baia, Boroaia, Breaza, Cârlibaba, Şcheia, Vama şi Vicov. Circa 80% din directorii suceveni ocupă posturile prin detaşare.
În judeţul Suceava sunt înregistrate 220 de posturi de directori şi directori adjuncţi vacante, pentru care Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava a emis decizii de numire pe funcţii prin detaşare în interesul învăţământului, valabile până la sfârşitul anului şcolar în curs. De asemenea, pentru noul an şcolar au fost efectuate şi unele schimbări, 14 directori şi directori adjuncţi fiind înlocuiţi din funcţii în urma pensionării titularilor.
„În acest an au fost făcute numiri noi pentru zece directori şi patru directori adjuncţi, în urma pensionării titularilor posturilor, transferului în alte unităţi şcolare sau revenirii în unităţile în care erau titulari, ca şi cadre didactice“, a declarat Petru Carcalete, inspector general al IŞJ Suceava.
Directori şi directori adjuncţi noi au fost numiţi la Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“, Colegiul Naţional „Dragoş Vodă“ Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Silvic „Bucovina“ Câmpulung Moldovenesc, Grupul Şcolar nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, Şcoala Arbore, Şcoala nr. 3 Baia, Şcoala Boroaia, Şcoala Breaza, Şcoala Cârlibaba, Şcoala Şcheia, Şcoala Vama, Grupul Şcolar Vicov şi Grădiniţa Obcini Suceava.
Circa 80% din directorii suceveni ocupă posturile prin detaşare
Dintre posturile de conducere din unităţile de învăţământ sucevene ocupate prin detaşare, 163 sunt posturi de directori, din care 27 directori în unităţi de nivel liceal, 118 unităţi gimnaziale, cluburi şcolare şi cluburi sportive şi 18 directori de unităţi de învăţământ preprimar, precum şi 57 de directori adjuncţi.
Potrivit IŞJ Suceava, în urma re