Statul american Texas este afectat de mai multe incendii de vegetaţie, care au distrus aproape 500 de case şi au provocat moartea a două persoane.
Pompierii se confruntau luni cu rafalele puternice de vânt, în timp ce încercau să stingă incendiul care avansa rapid şi care a ars până acum 10.000 de hectare de teren.
"Am văzut multe incendii mari în viaţa mea. Dar acesta este cel mai grav pe care l-am văzut", a spus guvernatorul statului, Rick Perry
(Click pe imagini pentru Galerie Foto)
Texasul se confruntă cu cel mai grav sezon de incendii din istoria sa. O suprafaţă-record de 1,4 milioane de hectare a ars de la începutul sezonului în noiembrie, din cauza secetei, căldurii şi umidităţii scăzute. "Nu cred că am mai văzut ceva atât de rău altundeva. Mergi prin curtea cuiva şi simţi cum îţi trosneşte iarba sub picioare, de uscată ce este", a declarat un localnic.
Peste 90 la sută din suprafaţa statului Texas este afectată de condiţii de secetă "extremă" sau "excepţională", potrivit U.S. Drought Monitor, din cadrul Universităţii din Nebraska, la Lincoln.