Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii străini, cu ochii pe casele româneşti

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Consultanţii imobiliari susţin că fondurile de investiţii încep să ia în calcul piaţa locală ca destinaţie pentru plasamente viitoare. Zilele când avioanele care aterizau la Otopeni aduceau hoarde de investitori au apus demult. Consultanţii din imobiliare spun însă că povestea se poate repeta.

Goana după cel mai sigur plasament a dus la o explozie a preţului aurului şi la o supraevaluare a francului eleveţian. Iar următoarea ţintă a investitoriilor care caută un refugiu pentru economiile lor par a fi imobilele. Aşa că, fără niciun merit, Bucureştiul reintră în atenţia fondurilor de investiţii, dar şi a străinilor cu apetit pentru tranzacţiile din „real estate". Pe piaţa rezidenţială, sunt vânate vilele ultracentrale, precum şi apartamentele noi din zone prestigioase. Cheia unei tranzacţii reuşite este dată de randamentul potenţial obţinut din închiriere pe care îl caută cumpărătorii, iar acesta trebuie să depăşească pragul de 8%.

Victor Zaharia, manager al agenţiei imobiliare

Coldwell Banker Opera, spune povestea unei dintre tranzacţiile recente pe care a perfectat-o. „Una din tendinţele pe care am remarcat-o în ultima perioadă este că străinii sunt din nou interesaţi de cumpărarea de proprietăţi în Bucureşti", spune Zaharia. El precizează că aceştia sunt interesaţi de vilele cu o arhitectură deosebită şi nu plătesc decât dacă sunt siguri că vor obţine randamentul scontat. Un exemplu în acest sens este o vilă de 400 de metri pătraţi pentru care cumpărătorul a plătit 500.000 de euro, în urma unor negocieri care au plecat de la un preţ de 1,5 milioane de euro. Şi reprezentanţii unuia dintre marii proprietari străini de locuinţe noi din Capitală afirmă că, până la finele acestui an, va mai cumpăra încă 300 de apartamente.

„În prezent, suntem proprietarii a 222 de apartamente pe care le închiriem cu preţuri lunare care pleacă de la 200 de euro", d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 41 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 15 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 39 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 13 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°