Din cauza unor circumstanţe istorice şi biografice, ordoliberalii sunt puţin cunoscuţi astăzi în afara Germaniei. Dar, deşi lucrările-cheie ale ordoliberalilor sunt prea puţin cunoscute, ideile lor au fost foarte influente istoric. În primul rând, „miracolul german“ de după cel de-al doilea război mondial are directe surse ordoliberale: Ludwig Erhard, arhitectul renaşterii economice germane, a fost un promotor al acestei doctrine. Apoi, aceste idei au fost bine cunoscute în Europa, în perioada de formare a Uniunii Europene, în ale cărei documente fondatoare se regăsesc şi anumite principii ordoliberale. Creştin-democraţia germană, atât de importantă pentru definirea dreptei europene, a fost marcată profund de influenţa ordoliberală. O anumită înţelegere a economiei sociale de piaţ㠖 concept datorat unuia dintre cei mai importanţi ordoliberali – este, de pildă, rodul acestei influenţe.

Printre temele centrale ale ordoliberalismului se numără aceea a pervertirii instituţiilor de sorginte liberală. De aici şi specificul acestei viziuni: revendicarea ideilor liberale clasice este însoţită de încercarea de a defini condiţiile în care se poate menţine o societate bazată pe aceste idei. Definitoriu pentru ordoliberalism este accentul pe rolul a ceea ce numim astăzi „instituţii“ – ansamblul regulilor juridice şi politice, însoţite de reguli sociale şi principii de comportament adecvate. Armonia dintre toate acestea este, potrivit ordoliberalilor, temelia indispensabilă a unei ordini sociale, economice şi politice libere şi stabile. Liberalismul clasic are, aşadar, nevoie de redefinire, pentru că libertatea este mereu ameninţată în lipsa unor garanţii instituţionale solide în toate sferele existenţei sociale.

Ordoliberalismul este o încercare de a surprinde legăturile dintre statul de drept, economia de piaţă, democraţie (pluralism politic) şi o societate înte