De cativa ani lumea este strabatuta de o energie a schimbarii si a reformei. Multi ar spune ca e din pricina crizei mondiale economice care se prefigureaza pentru cei mai pesimisti intr-o forma de W (adica ar putea urma o a doua cadere dupa recuperarea din ultimul an).
Romania nu face exceptie, insa aici necesitatea reformelor pare ca abunda in toate domeniile: clasa politica, educatia, economia, agricultura, industria, institutiile… Se vorbeste foarte mult despre ce ar trebui sa se reformeze, putin mai putin insa despre cum. Reforma ar trebui sa fie cand de dreapta, cand de stanga, cand de centru in functie de orientarea ideologica a celui care o propune sau/si o analizeaza. Cand cineva are curajul sa faca ceva punctual si care tine de bune practici (vezi cazul bac-ului), actiunea este imediat politizata/ chiar ideologizata. E adevarat, avem nevoie de reforme – insa in primul rand ar trebui sa fie clar ca de la inceput ca orice repunere in forma va cauza victime. Multi asteapta intr-un fel ca reforma sa vina automat prin simpla primenire demografica. Desi ne indreptam cu pasi repezi catre iarna demografica (in cazul in care nu devenim putin mai relaxati in ceea ce priveste rolul imigratiei in primenirea populatiei, caci natalitatea nu va spori dupa tranzitia demografica), sansa pare a fi tineretul. Poate fi adevarat, insa pentru ca acest tineret (din care ma consider si eu parte) sa poate aduce reforma, are nevoie de formare.
Incerc sa deschid o conversatie despre acele lucruri mici si nesemnificative, care sunt trecute cu vederea in dezbaterile ideologico-politice dar care in opinia mea sunt hotaratoare tocmai pentru a pune fundamentele posibilitatii unei reforme (si a unei conversatii inteligibile). Astazi despre punctualitate.
De cate ori vi s-a intamplat sa intarziati? – nu la o intalnire cu prietenele sau prietenii la mall sau la cinema, nu o
