Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tibi Ghioane a refuzat invitaţia FRF de a veni la România-Franţa! Ce l-a nemulţumit pe mijlocaş

Publicat in Pro Sport, marți 6 septembrie 2011 ·

Fostul mijlocaş al lui Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane, este supărat pe patronul giuleştenilor şi nu vrea să revină la Rapid până când acesta nu va pleca de la gruparea feroviară. Şi nici de cei de la Federaţia Română de Fotbal nu e prea mulţumit.

Tibi, ai bătut palma cu Adrian Porumboiu?

Nu! Au fost ceva tratative cu FC Vaslui, dar nu s-au concretizat, iar acum sunt la Kiev, unde trebuie să rezolv nişte probleme personale. Este destul de greu să se finalizeze tratativele cu cei de la Vaslui, eu nu m-am pregătit în ultima vreme şi va fi destul de greu să ajung apt din punct de vedere fizic. În rest, oferte nu am.

Cum vezi disputa cu Franţa?

Vom avea o partidă dificilă, nu ştiu dacă vom reuşi să câştigăm, iar un egal nu ne ajută foarte mult, trebuie să stăm, ca de obicei, la mâna altora. Am jucat la Paris, am avut o relaţie bună cu Răzvan Lucescu, am venit la echipa naţională de câte ori am fost chemat şi mi-am făcut datoria.

"Doar Copos decide în Giuleşti!"

Te-a surprins eliminarea lui Dinamo?

Eram sigur că Dinamo va avea un meci foarte greu cu Vorskla Poltava, cel mai important om al ucrainenilor este antrenorul, care în urmă cu doi ani i-a luat dintr-o situaţie delicată, că se luptau pentru evitarea retrogradării... acum au ajuns în grupele Europa League.

Ai fost invitat la inaugurarea Naţional Arena?

Am primit invitaţie din partea celor de la FRF pentru meciul cu Franţa, dar mi-au spus că nu-mi pot oferi decât un bilet şi am refuzat să vin la Bucureşti. Poate era mai bine dacă eu primeam bilet pentru prima repriză, iar prietenul meu să intre în a doua repriză, poate aşa se putea rezolva mai uşor problema.

S-a mai interesat Copos de situaţia ta de când ai plecat de la Dinamo Kiev?

De la Rapid nu m-a căutat nimeni până acum, dar niciodată nu voi reveni în Giuleşti cât timp v

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 13 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 42 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 58 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°