Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii se pregatesc de proteste pentru decontarea navetei - VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 6 septembrie 2011 ·

Laviniu Lacusta Sindicalistii ieseni sunt mai hotarati ca oricand sa protesteze si sa-si ceara drepturile in conditiile in care costurile navetei pentru un cadru didactic ce preda la unitati de invatamant din mediul rural se ridica, in unele cazuri, si la jumatate din salariu. "USLIP - Iasi a decis sa organizeze o campanie de semnaturi, atat in randul celor peste 1.200 de cadre didactice navetiste care predau in mediul rural din judet, cat si in cel al colegilor aflati in aceeasi situatie, din judetele invecinate, pentru a determina Guvernul sa deconteze naveta. Spun acest lucru deoarece anul trecut, pe data de 15 martie, in cadrul unei intalniri pe care am avut-o la Prefectura Iasi cu prim-ministrul Emil Boc, am primit promisiuni ca acest lucru se va intampla si va fi stipulat in noua Lege a Educatiei Nationale. Desi este un drept al nostru stipulat prin lege, decontarea navetei ramane la cheremul autoritatilor locale", a declarat Laviniu Lacusta, vicepresedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) - filiala Iasi.

Un cadru didactic achita lunar pentru transport, dus - intors, intre 120 de lei si 450 de lei. "Calculul este unul simplu. Un profesor care face naveta zilnic la o unitate de invatamant aflata la cinci kilometri de Iasi, respectiv Valea Lupului, achita lunar aproximativ 120 de lei. Unul care face naveta la 70 de kilometri, respectiv Andrieseni, achita si pana la 450 de lei. Vreau sa va intreb, atata timp cat un profesor debutant are si un salariu de 700 de lei, cu ce mai ramane?", a adaugat Lacusta.

Laviniu Lacusta Sindicalistii ieseni sunt mai hotarati ca oricand sa protesteze si sa-si ceara drepturile in conditiile in care costurile navetei pentru un cadru didactic ce preda la unitati de invatamant din mediul rural se ridica, in unele cazuri, si la jumatate din salariu. "USLIP - Iasi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea ar putea fi eliberată din închisoare cu doi ani mai devreme. Tribunalul Prahova judecă azi contestația DNA

Adevarul acum 17 minute
Tribunalul Prahova judecă joi, 17 iulie, contestaţia procurorilor DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti privind liberarea condiţionată din penitenciar a Elenei Udrea.

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 38 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 12 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°