Americanii au construit cea mai verde şi mai sigură clădire de la noi din ţară. Aceasta a costat peste 100 de milioane de dolari şi va adăposti ambasada Statelor Unite la Bucureşti. De săptămâna viitoare, angajaţii ambasadei se mută în noul sediu care va fi păzit de un detaşament de puşcaşi marini.
Publicul va avea acces doar în secţia consulară, unde vor lucra 30 dintre cei 250 de angajaţi.
Clădirea ambasadei nu va fi doar cea mai sigură ci şi cea mai "verde" de la noi. Ea se află pe un teren de patru hectare şi jumătate, iar pe trei sferturi din el au fost deja amenajate spaţii verzi. Americanii au plantat aici copaci rezistenţi la secetă, pentru a reduce consumul de apă. Clădirile au sisteme de iluminare inteligente, care se adaptează în funcţie de lumina de afară, iar materialele de construcţie folosite au fost şi ele eco.
Noua construcţie dispune de trei generatoare şi este autonomă din punct de vedere energetic.
În semn de respect, strada pe care a fost construită ambasada a primit numele profesorului român Liviu Librescu, cel care a murit apărându-şi studenţii în masacrul de la Universitatea americană Virginia Tech.
Noul sediu al ambasadei va fi inaugurat miercurea viitoare.
Americanii au construit cea mai verde şi mai sigură clădire de la noi din ţară. Aceasta a costat peste 100 de milioane de dolari şi va adăposti ambasada Statelor Unite la Bucureşti. De săptămâna viitoare, angajaţii ambasadei se mută în noul sediu care va fi păzit de un detaşament de puşcaşi marini.
Publicul va avea acces doar în secţia consulară, unde vor lucra 30 dintre cei 250 de angajaţi.
Clădirea ambasadei nu va fi doar cea mai sigură ci şi cea mai "verde" de la noi. Ea se află pe un teren de patru hectare şi jumătate, iar pe trei sferturi din el au fost deja amenajate spaţii verzi.